Italiancă despre România: „O țară minunată, păcat că este subapreciată de foarte multă lume”

- Conținut sponsorizat -

Maria Erasti, o tânără italiană originară din Matelica (Marche), care a ales România pentru un stagiu de pregătire de un an la Medicină, în cadrul proiectului Erasmus și a mărturisit într-un interviu pentru Vivere Camerino că a descoperit o lume nouă, o țară minunată care, din nefericire, este adesea subapreciată.

Viitorul medic Maria Erasti și-a făcut stagiul de pregătire la Secția de Chirurgie Generală a Spitatul Clinic de Urgență din București

„Am ales România pentru că a fost singura destinație care mi-a permis să finalizez aproape toate examenele din anul VI în doar șase luni, adică un semestru, condiție necesară pentru a avea timp să scriu teza și să termin stagiul o dată întoarsă înapoi în Italia.

Din diferitele orașe românești disponibile singurul care m-a atras a fost capitala, București, în primul rând pentru că primisem feedback pozitiv de la studenți anteriori Erasmus, al doilea pentru că, locuind la Matelica și studiind la Ancona, nu locuisem niciodată într-o metropolă de aproximativ 2 milioane de locuitori”, a spus tânăra italiană.

Impresiile au fost pozitive încă de la început

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Imediat după ce am aterizat, prima impresie asupra orașului a fost foarte pozitivă. Cred că am subestimat inconștient frumusețea Bucureștiului și, în general, a României.

La început mi-a fost greu să mă descurc pentru că, în ciuda faptului că eram în capitală, nu toată lumea vorbea engleza, iar asta reprezintă o barieră importantă în comunicarea cu localnicii, mai ales în viața de zi cu zi: la supermarket, la gară sau în transportul în comun. Totuși, oamenii sunt amabili și cei mai mulți dintre ei sunt dispuși să îți dea mereu o mână de ajutor.”

Maria și-a folosit timpul liber pentru a vizita Bucureștiul, precum și alte obiective turistice din țara noastră

„Orașul oferă multe oportunități de distracție, în plus este plin de parcuri frumoase și lacuri mari, care oferă peisaje sugestive și pe care le poți explora prin închirierea de biciclete la un preț ieftin. Ca să nu mai vorbim de faimoasele Terme ale Bucureștiului care oferă o experiență unică, între parcul acvatic și zona de relaxare cu saune și băi turcești.

Pe lângă diversele muzee, nu trebuie ratată vizita la Parlament, cea mai grea clădire din lume, a doua ca mărime și a treia ca volum… foarte sugestiv!

- Continuarea după publicitate -

M-am împrietenit cu alți studenți Erasmus, italieni și străini și în ciuda restricțiilor Covid am creat un grup frumos, coeziv, organizând multe excursii atât în alte orașe din România, cât și în unele de peste hotare: Cluj Napoca, Constanța, Brașov, Sibiu, Alba Julia; dar și Sofia, Budapesta, Istanbul!”

„O țară minunată, dar din păcate subapreciată de foarte multă lume”, a spus tânăra studentă despre România.