UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mamă româncă, tâlhărită într-o stație de metrou din Italia de doi tineri care s-au oferit să o ajute cu căruciorul. Copilul s-a lovit la cap în timpul jafului

O româncă a fost atacată și tâlhărită într-o stație de metrou din Milano, în Italia, de doi tineri care, cu puțin timp înainte, o ajutaseră să transporte căruciorul copilului pe scări. Conaționala noastră a fost trântită la pământ, iar căruciorul în care se afla fiul ei s-a răsturnat.

Potrivit Il Giorno, femeia are 38 de ani, iar copilul, numai doi anișori. Pentru această faptă, au fost arestați Mahmoud Makram M. și Moustafa Hussein S., doi cetățeni egipteni în vârstă de 20 de ani.

Ancheta a fost desfășurată de polițiștii comisariatului Garibaldi-Venezia, condus de Angelo De Simone. Cei doi sunt acuzați că i-au luat femeii românce un pandantiv și cercelul din urechea stângă.

O cameră de supraveghere de pe peronul pentru direcția Sesto a înregistrat-o pe mamă împreună cu căruciorul, în apropierea celor doi tineri.

Ajunsă la baza scărilor, femeia s-a aplecat să ridice căruciorul. După ce au schimbat câteva cuvinte în arabă, necunoscuții s-au apropiat și au prins roțile de pe partea stângă, ajutând-o să-l transporte pe trepte.

Femeia le-a mulțumit și și-a continuat drumul prin zona intermediară a stației. Cei doi s-au îndreptat către ieșirea din corso Venezia, au trecut peste porțile de acces și au urcat, apoi au coborât imediat, pentru a o aștepta.

„După nici măcar un minut, le auzeam din nou vocile în spatele meu”, a povestit victima.

Agresiunea s-a produs într-un loc care nu era supravegheat de camere. Unul dintre tineri a apucat-o de gât încercând să-i ia lănțișorul, dar a reușit să smulgă doar pandantivul. Celălalt i-a tras cercelul din lobul urechii stângi.

Mama româncă a încercat să se opună, însă a fost aruncată la pământ. În același timp, căruciorul s-a răsturnat, iar băiețelul s-a lovit cu capul de paviment. Amândoi au fost duși la spitalul Niguarda, de unde au fost externați cu un prognostic de cinci zile pentru mamă și două zile pentru copil.

Polițiștii au încercat să stabilească identitatea atacatorilor inclusiv prin programul de recunoaștere facială Sari. Procentele de compatibilitate obținute au fost însă prea mici pentru o identificare certă.

Moustafa Hussein S. a fost depistat și identificat după câteva săptămâni la stația Gioia de pe linia M2. După alte trei zile, polițiștii l-au întâlnit pe Mahmoud Makram M. în viale Zara. Acesta purta aceleași haine ca în ziua atacului, cu aproximativ două săptămâni înainte.

Când anchetatorii i-au prezentat fotografiile, românca i-a identificat fără ezitare: „Îi recunosc cu certitudine absolută”.