UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ultimul rămas-bun pentru Cătălin, românul mort în Italia în timp ce se întorcea acasă cu motocicleta

Un român care a murit într-un accident de motocicletă în Italia lasă în urmă o soție, o fiică adolescentă și un fiu. Familia a hotărât ca înmormântarea să aibă loc la Roma, unde trăiesc și copiii săi.

Catalin
Cătălin Mihai Pascaru. Sursă foto: Facebook.

Cătălin Mihai Pascaru era originar din Moțăței, județul Dolj. Fiica lui are 17 ani, iar băiatul are 15 ani, amândoi fiind elevi în Italia.

O femeie care era vecină cu Cătălin și familia sa, la Ostia, de 19 ani, ne-a spus că acesta era și nașul de cununie al fiicei sale, iar legătura dintre ei depășea o simplă relație de vecinătate.

De-a lungul anilor, a fost apropiată de el, de mama lui, de soție și de copii. Vorbind despre locul pe care acesta îl avea în viața sa: „Este precum un copil al meu”.

În amintirea ei, Cătălin rămâne un om educat și respectuos, muncitor și un tată desăvârșit.

Anunțul transmis de apropiați îi invită pe cei care doresc să-și ia rămas-bun să vină la ora 11:00 de sâmbătă, 10 octombrie 2026, la biserica Stella Maris, situată pe Viale Promontori 113 din Roma.

Cătălin avea 39 de ani și locuia în zona Idroscalo. Potrivit publicației Corriere della Sera, acesta se deplasa spre casă pe o motocicletă Gilera când s-a produs tragedia, pe via dell’Idroscalo din Ostia.

Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 4 octombrie 2026. La scurt timp după ora 02:00 a fost solicitat ajutorul medical, iar o ambulanță a ajuns la fața locului. Eforturile personalului medical nu au putut însă să-i salveze viața.

Primele verificări indică faptul că conaționalul nostru ar fi pierdut controlul motocicletei, fără ca motivul să fi fost stabilit. Vehiculul ar fi ieșit de pe carosabil, oprindu-se în zidul unei locuințe aflate la câțiva metri de șosea.

Agenții Poliției Locale au făcut măsurători și constatări pentru a reconstitui deplasarea motocicletei și a clarifica împrejurările impactului. Deși cercetările au în vedere un accident în care nu ar fi fost implicate alte vehicule, participarea acestora nu a fost exclusă definitiv.

Înregistrările camerelor de supraveghere din apropiere ar putea fi obținute de polițiști pentru a verifica dinamica accidentului și eventuala implicare a altor vehicule.

În ziua de duminică, rudele și cunoscuții lui Cătălin au mers la locul tragediei. Florile, lumânările și mesajele lăsate acolo au fost primele omagii aduse românului pe care familia și apropiații se pregătesc acum să-l conducă pe ultimul drum.