Un român plecat la muncă în Italia a fost găsit fără viață în rulota în care locuia, pe un câmp din localitatea Ardea, lângă Roma.

Petronela, una dintre fiicele bărbatului, ne-a povestit că tatăl ei, Cojocaru Ciprian, avea 58 de ani și urma să împlinească 59 în noiembrie. Era tatăl a cinci copii, iar cel mai mic are 17 ani.
Bărbatul ajunsese în Italia la data de 6 septembrie 2026, pentru a lucra la o fermă de animale. Revenise la un angajator pentru care mai muncise și în trecut, a precizat Petronela.
În dimineața zilei de luni, 5 octombrie 2026, el a fost găsit mort în rulota aflată pe câmpul unde își desfășura activitatea. Fiica sa, care locuiește la Verona, a primit vestea de la carabinieri.
Potrivit celor comunicate familiei, pe trupul bărbatului nu au fost observate urme de violență. După prima examinare, medicul legist a indicat o moarte naturală, însă cauza decesului urmează să fie clarificată prin autopsie.
La momentul ultimelor informații transmise de fiica sa, în cursul zilei de sâmbătă, 10 octombrie, trupul tatălui său se afla încă la morgă, în Roma, în așteptarea acestei examinări.
Petronela ne-a mărturisit și că angajatorul le-ar fi prezentat carabinierilor un contract de muncă al tatălui său, dar ea nu cunoaște însă detaliile documentului și spune că, în perioadele în care acesta lucrase anterior pentru aceeași persoană, nu avusese contract.
Acum, familia se zbate să organizeze repatrierea trupului neînsuflețit și înmormântarea. Petronela a discutat deja cu o firmă de servicii funerare, care i-a comunicat un cost de 2.700 de euro, cu toate serviciile incluse.
În aceste zile de durere și așteptare, cei cinci fii ai lui Ciprian au nevoie de ajutor pentru a-l putea conduce pe ultimul drum pe pământul natal. În speranța că oamenii cu inimă mare vor sprijini această familie, fiecare după posibilități, publicăm mai jos datele bancare ale fiicei lui Cojocaru Ciprian:
- Banca: Revolut
- Titular: Dorcu Lavinia Petronela
- IBAN: IT74G0366901600700289158521
Orice contribuție poate ajuta familia să acopere costul repatrierii și să-și ia rămas-bun de la el în România.









