Pod cuprins de flăcări în capitala Italiei. Cauza incendiului: barăcile improvizate aflate dedesubt

- Conținut sponsorizat -

Un incendiu izbucnit la Roma a devastat podul industrial aflat în zona dintre cartierele Ostiense și Marconi, în seara de sâmbătă, 2 octombrie.

Flăcările au devorat structura și unele părți ale „Podului de Fier” s-au prăbușit în râul Tibru. Incendiul ar fi fost cauzat de explozia unor conducte de gaz, informează RAI News.

„Ponte dell’Industria”, cunoscut și sub numele de „Podul de Fier” a apărut în flăcări în imagini și videoclipuri publicate pe rețelele de socializare, în care pot fi văzute și părți ale podului rupându-se și căzând în Tibru.

Pod cuprins de flăcări în capitala Italiei

Mai multe echipe de pompieri au intervenit la fața locului și au reușit să stingă flăcările. Au fost implicate și unele conducte de gaz.

Unele părți externe ale podului s-au prăbușit, dar structura de rezistență a rămas în picioare.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Flăcările ar fi pornit de la unele barăci improvizate, aflate dedesubt, a căror „locatari” folosesc butelii pe gaz. Focul a ajuns apoi la conductele de gaz și electricitate care trec prin vecinătatea podului.

O parte din cartierele Trastevere, Ostiense și Monteverde au rămas fără electricitate și gaz. Nu au fost înregistrate victime.

Un incendiu similar, dar de proporții mici, afectase deja podul în februarie 2013.

Lucrarea a fost construită între anii 1862 și 1863, are o lungime de 131 de metri și se află lângă una dintre cele mai traficate zone pe timp de noapte din Roma.

- Continuarea după publicitate -

„În acest moment ceea ce putem spune este că ne doare sufletul să vedem cum o bucată de istorie este redusă în acest fel”, a comentat primarul Romei, Virginia Raggi.