Felicia Calancea, în vârstă de 21 de ani, a fost dată dispărută, iar familia cere ajutor pentru a o găsi.

Cei care au văzut-o sau dețin informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugați să sune imediat la 112 sau să-l sune pe fratele tinerei, la numărul de telefon +39 380 230 7899.
Din cele relatate de familie reiese că tânăra a dispărut la data de 26 octombrie 2026 din Usmate Velate, în provincia Monza și Brianza, Italia.
Felicia are cetățenie română, este născută în Republica Moldova, pe 29 aprilie 2005, și are o înălțime de 1,61 metri.
Familia tinerei precizează că este dispusă să ofere și o recompensă pentru informații veridice furnizate de cei care au văzut-o sau care știu unde se află.
„E nevoie de maximă atenție prin zonele USMATE VELATE, VIMERCATE, CONCOREZZO, MONZA – (MB)”, ne-a transmis Olivian, fratele Feliciei.
„Vă rugăm să distribuiți acest mesaj cât mai mult posibil. Orice informație, oricât de mică, poate ajuta”, este îndemnul familiei.










