Ana Maria Vițelaru, o ciclistă paralimpică în vârstă de 38 de ani, de origine română, dar care locuiește de mulți ani la Castelnovo Sotto, va reprezenta Italia la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
Jocurile Paralimpice de la Tokyo vor avea loc în acest an între 24 august și 5 septembrie. Într-un interviu acordat publicației Il Resto del Carlino, Ana Maria Vițelaru a mărturisit că va pleca spre capitala niponă luni, 23 august: „Deocamdată sunt încă în antrenament cu echipa națională de lângă L’Aquila și de aici vom pleca pe 23 august direct în Japonia, valiza este gata”.
Ana Maria are în spate o poveste de viață emoționantă, la numai 16 ani a început să lucreze într-o croitorie din România. „Munceam în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica, ieșeam din casă la 5 dimineața și mă întorceam seara. Mă plăteau foarte puțin și pe bucăți”, a povestit Ana.
Din nefericire, la 17 ani a avut un accident feroviar în urma căruia și-a pierdut ambele picioare. Într-o gară din România, a alunecat pe șine tocmai când trecea trenul.
Ceea ce pentru unii ar fi însemnat un sfârșit, pentru Ana Maria a fost începutul unei noi vieți. A venit în Italia, unde lucrează la fabrica de confecții „Manifattura di San Maurizio” din Reggio Emilia și și-a construit o carieră sportivă de succes.
A început cu baschetul, dar în 2013 a renunțat și a început să practice trekingul în munți. Cu ajutorul protezelor, în septembrie 2014 a reușit să parcurgă 8 kilometri și jumătate pe vârfurile din Val Pusteria, zonă muntoasă din Alpii Orientali. Apoi a descoperit pasiunea pentru bicicletă și a început să practice handbike (ciclism pentru persoane cu dizabilități, unde bicicleta vine împinsă cu forța brațelor).
A obținut de-a lungul ultimilor ani 5 titluri de campioană a Italiei, două medalii de argint și două bronzuri mondiale.
Acum însă, Ana Maria se află la apogeul carierei sale sportive, participarea la Jocurile Olimpice:
„Va fi foarte greu, cursa în linie are 66 de kilometri, o distanță pe care nu am parcurs-o niciodată în Italia. În plus, sunt urcări lungi și trebuie să fii atent și la coborâri, unde poți trece 60 de km pe oră. Chiar și cursa contra-cronometrul, de 25 de kilometri, va fi una dură, mai ales în ceea ce privește respirația îngreunată din cauza umidității”, a declarat sportiva. „În categoria mea H5 vor fi doar cinci sportivi, doi italieni, un olandez, un german și un american”, a mai adăugat Ana.
Un vis devenit realitate pentru care are toată susținerea noastră. Mult succes, Ana!