Un băiețel român în vârstă de numai 2 anișori, poate avea o viață normală datorită medicilor de la secția de chirurgie pediatrică a spitalului universitar „Policlinico” din Catania (Sicilia). Copilul se născuse cu sindromul de intestin scurt și era hrănit încă de la naștere prin metoda artificială. Medicii italieni, după lungi tratamente și metode specifice, i-au dat șansa la o viață normală, scrie Repubblica.
„Alex” este numele său adevărat, așa cum este și povestea sa, de aceea merită să fie povestită și citită mai ales de părinții care s-ar putea lovi de aceeași problemă cu pruncii lor.
Medicii din Catania i-au salvat viața
Alex s-a născut la București, pe 15 iulie 2016, un băiețel blonduț, cu ochii mari și curioși care a venit pe lume cu o problemă gravă de sănătate și care a forțat medicii români să-i exporteze întregul intestin. Șapte centimetri măsura intestinul său reziduu și copilul a fost nevoit să fie hrănit în mod artificial (cu ajutorul perfuziilor) încă de la naștere. La vârsta de 1 an a fost trimis de la București și internat la secția de chirurgie pediatrică a spitalului „Policlinico” din Catania pentru a se încerca o nouă tehnică experimentală, care putea să-i salveze viața. Supus de către medicii italieni la o reconstrucție și o dilatare treptată a intestinului său, Alex poate avea în sfârșit o viață normală după doi ani, primii din viața sa, petrecuți în mare parte prin spitale.
În momentul externării, mama lui Alex, Anca Toma, spune:
„Sunt foarte fericită. Aștept cu nerăbdare să mă întorc acasă după un an și jumătate de viață prin spitale. Doctorii din Catania ne-au ajutat foarte mult, dacă nu ar fi fost ei acest moment nu ar fi fost niciodată posibil.”
Pentru profesorul-doctor Vincenzo Di Benedetto, directorul secției de chirurgie pediatrică de la „Policlinico”, experimentul reprezintă un mare succes: „Alex a sosit aici când era dependent de o alimentația parenterală totală pe cale venoasă, 24 de ore din 24. După un an și jumătate de intervenții chirurgicale pentru a-i reconstrui, prelungi și dilata treptat intestinul, Alex poate duce acum o viață perfect normală. În prezent este un copil care mănâncă și își duce viața de zi cu zi în mod normal timp de 11 ore pe zi. Va avea doar o alimentație parenterală nocturnă, de susținere. Reprezintă un mare succes medical, nici unul dintre noi n-am sperat că vom obține un asemenea rezultat plecând de la 7 centimetri de intestin.”
Cătălin Cîrstoveanu, medicul pediatru român care l-a trimis pe Alex în Italia
Alex, după aproape doi ani de stat prin spitale, practic de la nașterea sa, a fost recent externat și s-a întors acasă, împreună cu mama, în România, unde este așteptat de tatăl și frățiorul său. La externarea băiețelului a ținut să fie prezent și Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți a spitalul „Marie Curie” din București, care acum 1 an în urmă a cerut ajutorul colegilor săi italieni de la spitalul din Catania pentru a-i salva viața lui Alex. «Spitalul „Policlinico” din Catania este un centru medical deosebit și pentru noi este o mare oportunitate de a trata pacienți români acolo.», a declarat medicul Cîrstoveanu.
Pentru a sărbători reușita tratamentului și externarea lui Alex, a fost organizată o mică petrecere cu toți medicii de la Chirurgia Pediatrică a spitalului „Policlinico” din Catania.