Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov și va fi transmis de TVR. În acest an festivalul va fi prezentat de Iulia Vântur alături de actorul italian Gabriel Garko.
Actorul italian Gabriel Garko a fost invitatul lui Radu Andrei Tudor la emisiunea Pulsul Zilei, de la TVR. Acesta a explicat cum a primit propunerea de a prezenta Festivalul Cerbul de Aur, de la Brașov.
„Am primit oferta de la agenții mei din Italia și am acceptat pentru că mă distra, pentru că, să spunem, era o continuare a faptului că am participat la Sanremo. Nu e prima mea întâlnire cu România. Am fost în urmă cu 15 ani aici, pentru aproape trei luni și am filmat cu Zeffirelli. Nu am văzut acum foarte mult, am venit de la aeroport aici, dar am văzut că s-a schimbat foarte mult în bine.
Abia aștept să merg în Transilvania, am mai fost și mi-a plăcut foarte mult și am promis că o să mă întorc.
De fiecare dată îmi place să îmi iau amintiri din locurile în care merg și lucruri de anticariat ca să-mi amintesc de călătorie. Din România am deja două tablouri pe care le-am cumpărat și sper ca de această dată să cumpăr și altceva și să văd lucruri noi pe care nu am apucat să le văd data trecută”, a declarat actorul italian.
Cerbul de Aur va debutează miercuri, 29 august
Zeci de mii de spectatori sunt aşteptaţi în Piaţa Sfatului, acolo unde vor susține recitaluri Nicole Scherzinger, James Blunt și Amy Macdonald. Artiștii și concurenții vor cânta pe o scenă grandioasă, un model unicat în Europa de Est.
Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur 2018 îi aduce alături pe Aurelian Temişan și Ilinca Avram, prezentatoarea matinalului de la TVR Moldova. Iulia Vântur va fi gazda următoarelor trei seri ale Cerbului de Aur, aceasta urmând să prezinte artiştii şi să introducă publicul în atmosferă. Iulia va fi acompaniată de actorul italian Gabriel Garko.
Festivalul Cerbul de Aur 2018 va fi deschis de: Corina Chiriac, Andra, Gigliola Cinquetti, Paulo Bragança și The Humans, informează infomusic.ro.