Italia: Bărbat român înecat în mare după ce a consumat băuturi alcoolice

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român în vârstă de 49 de ani, s-a înecat sâmbătă, 18 august, în apele mării Tireniene din localitatea Fiumicino, în apropierea Romei. Potrivit declarațiilor prietenilor săi, când a mers să facă baie în mare conaționalul nostru era sub influența băuturilor alcoolice, scrie Corriere della Sera. Autoritățile au dispus efectuarea autopsiei trupului neînsuflețit.

Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază, pe o plajă publică din Fiumicino, pe via Praia a Mare. Românul era un muncitor rezident la Roma, în via Trullo.

Potrivit mărturiilor prietenilor săi, bărbatul român a ținut neapărat să facă baie în mare cu toate că, puțin timp înainte, consumase băuturi alcoolice. Când s-a înțeles că avea probleme în apă, în ajutorul bărbatului român a intervenit salvamarul unui stabiliment din apropiere dar, din păcate, fără să-l poată salva.

La fața locului s-au prezentat personalul sanitar de la 118 și carabinierii. În următoarele zile se va efectua autopsia corpului neînsuflețit pentru a se determina cu exactitate cauza morții și dacă bărbatului i-a venit rău în apă din cauza consumului de alcool.

De ce este periculos să consumi alcool când te expui la soare sau faci baie

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Să consumi băuturi alcoolice, iar apoi să înoţi în piscină sau în mare este cea mai gravă greşeală pe care o poţi face, susțin medicii. Alcoolul te poate aduce într-o stare în care ai impresia că nimic din jurul tău nu mai este periculos. Astfel, te poţi avânta în larg, unde sunt curenţi puternici şi îţi pui viaţa în pericol. Poate cauza congestii sau infarcturi în urma contactului organismului cu apa rece. Pe de altă parte, alcoolul deshidratează organismul, iar simptomele cele mai grave sunt starea de vomă, transpiraţia abundentă şi diareea.