Un cetăţean român cu o carte de identitate românească care nu era a sa, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac. Bărbatul intenționa să ajungă în Italia dar la controlul autorităților a prezentat documentul de identitate al unei alte persoane, informează PRF.
Tânărul, în vârstă de 28 de ani, este din judeţul Gorj și în ziua de 26 iulie, 2018, în jurul orei 05.00, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak, judeţul Arad, pe sensul de ieşire din România. Călătorea ca pasager într-un autoturism marca Audi, înmatriculat în Suedia dar a declarat că se îndrepta spre Italia.
La controlul de frontieră, bărbatul s-a legitimat cu o carte de identitate românească, susţinând că documentul îi aparţine şi că atestă adevărata sa identitate.
Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din documentul prezentat de acesta există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care bărbatul a fost dus la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru verificări.
La cercetări, a rezultat că persoana în cauză este cetăţeanul român P.R., are 28 ani şi este domiciliat pe raza judeţului Gorj. Referitor la cartea de identitate falsă, acesta a declarat că a primit-o de la o cunoştinţă şi a recurs la această metodă deoarece îşi pierduse cartea de identitate şi intenţiona să ajungă neapărat în Italia.
Poliţiştii de frontieră l-au oprit și i-au întocmit tânărului acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.