O româncă stabilită în Italia și-a petrecut viața printre ziare și reviste, la Ravenna, unde are un chioșc și este ferm hotărâtă să își extindă afacerea.
Tatiana Vizureanu, stabilită la Ravenna din 1994, conduce chioșcul de ziare și reviste „La Pulce”, de pe strada Sergio Cavina și spune că, în curând, va tripla spațiul pentru a-l transforma și într-un loc de întâlnire pentru cartier, „mai ales pentru tinerii care azi nu mai citesc”.
Pentru ea, chioșcul nu este doar un punct de vânzare, ci „un prezidiu democratic în slujba cetățenilor”, iar în plină criză a presei se întreabă de ce nu există măcar sprijin local pentru astfel de activități.
„Am cunoscut dictatura. Nici în rude nu puteai avea încredere”
Tatiana a crescut în România în anii lui Nicolae Ceaușescu și povestește că a trăit 24 de ani sub dictatură, între 1965 și 1989.
„Perioada cea mai dură a fost din 1983 până la căderea lui Ceaușescu: rafturile magazinelor alimentare erau goale… Noi, tinerii, eram în prima linie.
În anii aceia mulți băieți au murit, uciși. Eu, împreună cu colegii de la universitate, pregăteam afișe clandestine împotriva dictaturii. Dacă ne-ar fi descoperit, ar fi fost sfârșitul”, a povestit ea pentru publicația Il Resto del Carlino.
Tatiana a mai povestit cum România era supravegheată de poliția secretă:
„Securitatea avea informatori peste tot; chiar și un membru al familiei putea fi și te putea trăda. Deci nu puteai avea încredere în nimeni.”
De la șantierul naval din Galați la inginerie
Tatiana s-a născut la Galați, pe Dunăre. Tatăl ei, Tudor, lucra în marile șantiere navale ale orașului, al doilea ca mărime din toată România, iar întreaga familie a lucrat acolo. Tatăl a murit tânăr, în 1977, când ea avea 12 ani.
Ulterior, mai întâi mama, apoi ea și fratele ei au fost angajați la șantier, în administrație.
Din cauza programului de muncă, Tatiana a făcut universitatea la seral, iar după absolvire, ca inginer naval, a lucrat pe șantier „în special pe sectorul de amenajări interioare și vopsitorie a navelor”.
Ravenna, 1994: „Inginer naval? Mi s-a spus: «Treabă de bărbați»”
După căderea dictaturii, a rămas să lucreze pe șantier până în 1994, când s-a căsătorit cu „un antreprenor italian din Bagnacavallo”, aflat în România cu treburi de serviciu. Spune că avea posibilități de carieră pe șantier, dar soțul a decis să revină în Italia, iar ea l-a urmat la Ravenna.
Au urmat momente dificile: „Eu voiam un loc de muncă și autonomie economică.” Își amintește că, pentru domeniul ei, nu existau șanse de angajare: „Nici vorbă să găsesc un post ca inginer naval… Mi s-a spus: «Treabă de bărbați».”
A început să lucreze la McDonald’s, unde spune că s-a simțit foarte bine și că a fost prima angajată străină de acolo (pe atunci România nu era încă în UE, aderarea fiind în 2007).
A rămas șase ani, a fost promovată rapid șefă de unitate, însă programul ajungea până noaptea târziu, iar după nașterea fiului ei, Alessandro, „care azi are 24 de ani și urmează ingineria managerială”, a fost nevoită să demisioneze.
„Am cumpărat chioșcul de ziare. Tot ce am reușit, îi datorez mamei”
„În aprilie 2002, Alessandro avea 9 luni, am cumpărat chioșcul de pe strada Cavina. Atunci am rugat-o pe mama să vină să mă ajute. Ea s-a mutat aici și dacă am ajuns unde sunt, îi datorez ei totul, încă de pe vremea universității. Din păcate, a murit în 2024”, a mărturisit românca.
Programul la chioșc e lung: „De la 6:00, dar de multe ori puțin după 5:00 sunt deja acolo și rămân până la 19:30. Viața mea de zi cu zi e acolo, în chioșc; îmi place munca asta, mă pune în contact cu oamenii.”
Criza presei, Covid și ideea de „serviciu public”
Despre prima mare lovitură din domeniu și anume criza din 2008, a spus: „A fost o disperare. Cu sacrificii enorme, dar n-am renunțat. Am reușit să rezist.”
Apoi criza s-a mai atenuat, iar în pandemie lucrurile au luat o turnură neașteptată: „Cu Covid a venit relansarea: n-am vândut niciodată atâtea ziare!”
Tatiana a decis să țină mereu deschis la chioșc, inclusiv duminica, cu program continuu, pentru că oamenii trebuie să se poată baza pe acest tip de activitate, pe care o consideră „un adevărat serviciu public, un prezidiu al democrației”.
Și pune o întrebare care, spune ea, ar trebui să ne preocupe pe toți: „Cine nu citește un cotidian cum își formează ideile, cum își consolidează opiniile, cum votează?”
Cine mai cumpără azi de la chioșc?
Publicul principal, spune ea, este format din copii până la 10-12 ani, pentru figurine și jocuri și persoane de peste 60 de ani, pentru ziare și reviste.
În plus, are distribuție către baruri și birouri, inclusiv în centru. Însă lipsește „toată zona tinerilor și cea de vârstă medie. Aceștia nu mai citesc, se uită doar pe rețelele de socializare. Gândiți-vă că aici, unde zilnic intră câteva sute de persoane, doar două-trei sunt tinere și, întâmplător, sunt studenți universitari.”
Planul: triplu spațiu, librărie, papetărie și „un loc pentru discuții”
„Trebuie să inovăm”, a spus Tatiana. Ea vede chioșcul ca pe un punct de întâlnire: oamenii se opresc, stau de vorbă, schimbă idei și opinii. În curând, afirmă că are deja toate autorizațiile și va tripla spațiul, inclusiv prin folosirea „unei porțiuni de spațiu verde”, cu mese.
Obiectivul: să adauge o librărie și o papetărie, care „în cartier nu există”. Pentru tineri, își imaginează întâlniri cu „lectură de cotidiene, inclusiv sportive, recitare de poezii, discuții”.
Iar avertismentul ei e clar: „Nu e timp de pierdut: publicul-țintă vârstnic e destinat, treptat, să dispară și apoi cine va mai citi?”
„Niciun ajutor”: de la 30 de chioșcuri, la 12
În contextul în care, la Ravenna, „din 30 de chioșcuri câte erau până acum câțiva ani, au rămas deschise 12”, Tatiana este de părere că extinderea nu va beneficia de sprijin:
„Nu. Și totuși ar putea fi suficiente reduceri pentru ocuparea domeniului public. Nimic. Se vorbește mult despre această criză gravă care afectează unul dintre pilonii democrației, informarea, dar nu se acționează în ajutorul nostru!”
Ea adaugă că și editorii și distribuitorii ar trebui să-și îmbunătățească serviciile: „Să modernizeze ofertele… să fie mai rapizi și mai exacți în aprovizionări.”
Tatiana a povestit și experiența recentă din Marina Romea, unde președintele Pro Loco i-a cerut să ajute, gestionând chioșcul „cel puțin în lunile de vară”.
Spune că în Marina Romea și Casal Borsetti „nu mai există puncte de vânzare de ziare”. Ea a acceptat și a extins serviciul, livrând ziare și către stabilimentele de pe plajă.
A fost însă o perioadă grea, pentru că mama ei murise de curând: „Vreau să-i mulțumesc pentru cât m-a ajutat.”
Tot despre Marina Romea, Tatiana consideră că ar fi necesar „un chioșc exterior, pentru a reduce costurile” și repetă ideea sprijinului prin reduceri la taxele pentru ocuparea domeniului public.
„Trebuie să fac mereu totul cât mai bine”. Și are un vis: o mașină electrică
Întrebată despre „secretul” rezultatelor ei, Tatiana răspunde simplu:
„Munca asta e viața mea și este ceea ce fac trebuie să fac mereu cât mai bine.”
Iar visul ei, legat direct de serviciile pentru comunitate, e concret: „Visez o mașină electrică pentru livrarea ziarelor la domiciliu.”
