O bancă din Napoli, în Italia, a fost jefuită după un atac armat în timpul căruia 25 de persoane au fost ținute ostatice, iar autorii au reușit să fugă printr-un pasaj subteran, după ce au forțat numeroase casete de valori.
Oamenii au fost scoși în viață din clădire, iar șase dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului din cauza șocului, relatează Corriere della Sera.
Alarma a fost dată joi, după ce un trecător a observat agitație neobișnuită la filiala băncii Crédit Agricole din piazza Medaglie d’Oro, în cartierul Arenella, la granița cu Vomero.
În scurt timp, zona a fost încercuită de carabinieri, care au confirmat că în interior se afla o bandă înarmată și zeci de ostatici, clienți și angajați ai sucursalei.
În timpul atacului, victimele au fost strânse într-o încăpere și ținute sub amenințarea armelor aproximativ o oră. Unul dintre atacatori ar fi îndreptat pistolul spre directorul sucursalei după apariția forțelor de ordine în exterior.
Mai multe relatări vorbesc despre indivizi cu fețele acoperite, îmbrăcați în combinezoane închise la culoare și, în unele cazuri, purtând măști din papier-mâché care reprezentau chipuri de actori. Potrivit mărturiilor strânse ulterior, primele indicii sugerau doar atât: „Erau italieni”.
La exterior, dispozitivul de securitate a fost extins, au fost instalate filtre pe căile de acces, iar pompierii și carabinierii au deschis un culoar de evacuare printr-o vitrină blindată, cu sprijinul unui berbec de intervenție.
În jurul orei 13.30, ostaticii au fost scoși unul câte unul dintre două cordoane de militari. Nimeni nu a fost rănit grav, însă trei persoane, potrivit unor relatări, respectiv șase, potrivit altora, au acuzat stări de rău și au primit îngrijiri medicale pe loc, fără a fi transportate la spital.
Între timp, anchetatorii nu știau dacă autorii mai erau încă în clădire. La fața locului au ajuns procurorul-șef al Parchetului din Napoli, Nicola Gratteri, adjunctul Pierpaolo Filippelli și comandanți ai carabinierilor, iar intervenția în forță a fost amânată până la sosirea Grupului de Intervenție Specială al Armei. Când trupele speciale au intrat în sucursală, în jurul orei 17:00, au constatat că atacatorii dispăruseră deja.
Ieșirea fusese pregătită dinainte. În interior a fost descoperit un orificiu în pardoseală, legat de un tunel subteran, cel mai probabil conectat la rețeaua de canalizare sau la cavități existente.
În paralel, tehnicieni ai companiei ABC au verificat canalizările din zonă, iar anchetatorii au ridicat urme și de pe o mașină cu număr provizoriu din hârtie, despre care se crede că a fost folosită de bandă pentru a ajunge la bancă și, posibil, pentru retragere.
Lovitura a vizat în special zona casetelor de valori. Unele relatări vorbesc despre zeci de casetelor forțate, altele despre sute găsite deschise, iar valoarea prejudiciului nu era încă stabilită, deoarece conținutul era cunoscut doar de titulari. Seara, numeroși clienți s-au adunat în fața filialei, cerând explicații despre ceea ce a dispărut.
„Vrem să știm care a fost obiectul furtului. A fost jefuit seiful băncii, cu numerarul, sau au fost golite casetele de valori ale persoanelor private? Care este numărul casetelor deschise?”, au spus aceștia.
Prefectul din Napoli, Michele di Bari, a transmis „cea mai vie apreciere pentru înaltul profesionalism, curajul și simțul statului demonstrate de Arma carabinierilor”, subliniind reacția rapidă a dispozitivului de securitate.
Ancheta continuă pentru identificarea tuturor participanților la atac, în timp ce procurorii iau în calcul că la operațiune ar fi participat cel puțin trei bărbați, dar și alți complici implicați în pregătirea rutei de fugă.










