UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânără româncă atrasă într-o capcană în Italia. A fugit din apartament și a cerut ajutor consulatului

O tânără din România, care abia împlinise 18 ani la momentul faptelor, a fost adusă în Italia cu promisiunea unui loc de muncă și apoi constrânsă să se prostitueze. Parchetul din Roma a încheiat ancheta în care sunt cercetați o româncă de 25 de ani și un român de 40 de ani, acuzați de trafic de persoane cu circumstanța agravantă a exploatării prostituției.

Potrivit Latina Oggi, cei doi au fost arestați în noiembrie 2025 de polițiștii din Latina. Între timp au fost puși în libertate, iar acum le-a fost comunicată notificarea de încheiere a cercetărilor, dispusă de procuroarea Alessia Natale.

Conform reconstrucției anchetatorilor, tânăra a fost atrasă în Italia sub pretextul că i se va găsi de lucru. Pe drum, suspecții i-au oferit țigări cu efect sedativ, iar fata leșinat și s-a trezit după trecerea frontierei.

Odată ajunsă la Latina, ea a fost obligată să întrețină relații sexuale cu clienți într-un apartament din zona centrală a orașului. Cei doi au supus-o și unor ședințe fotografice cu conținut sexual, pentru anunțuri care urmau să fie publicate pe site-uri de matrimoniale.

Ancheta a început după ce tânăra a reușit să fugă din locuință și a ajuns la gara din Latina. Ea a cerut ajutor Consulatului General al României, iar Serviciul de Cooperare Internațională Polițienească a informat imediat poliția italiană. Ulterior a fost identificat apartamentul în care s-au petrecut faptele.

Judecătorul pentru investigații preliminare al Tribunalului din Latina a validat inițial arestarea și a dispus încarcerarea suspecților. Dosarul a fost trimis ulterior la Parchetul din Roma, cercetările fiind de competența Direcției Districtuale Antimafia, DDA.

În timpul anchetei, mărturia tinerei a fost consemnată într-o procedură de administrare anticipată a probei. Ea a depus mărturie prin legătură video din România.