Român amendat cu 8.000 de euro în Italia, după ce polițiștii au descoperit un salon auto ilegal cu 40 de mașini

Un cetățean român în vârstă de 40 de ani a fost sancționat cu aproximativ 8.000 de euro în Italia, după ce autoritățile au descoperit în provincia Ravenna un salon auto care funcționa ilegal.

image

Activitatea a fost oprită imediat, iar în spațiul controlat erau expuse peste 40 de autoturisme, scrie Il Resto del Carlino.

Verificările au fost făcute de agenții echipei de poliție judiciară din cadrul Compartimentului Poliției Rutiere Emilia-Romagna, în cadrul unei acțiuni de control administrativ care a vizat comerțul cu vehicule din zona Ravenna, Italia.

Polițiștii au verificat nu doar actele persoanelor aflate la fața locului, ci și documentele necesare desfășurării activității, registrele obligatorii de siguranță publică și situația tehnică a mașinilor scoase la vânzare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În urma controlului, autoritățile au constatat că afacerea funcționa fără forme legale, fiind practic inexistentă atât pentru fisc, cât și pentru administrația locală.

Ancheta a arătat că reprezentantul legal al societății nu depusese niciodată notificarea certificată de începere a activității la ghișeul unic pentru activități productive al Primăriei Ravenna.

Din acest motiv, pe lângă amenda de circa 8.000 de euro, aplicată pentru lipsa sau gravele nereguli din registrele obligatorii de siguranță publică, a fost dispusă și încetarea imediată a activității prin ordinul emis de biroul de comerț al primăriei.

În timpul operațiunii, agenții au controlat zeci de serii de șasiu și alte elemente de identificare ale vehiculelor, precum și documentele de înmatriculare și de introducere în circulație, pentru a exclude eventuale activități ilicite legate de mașinile aflate în salon.