Tânără mamă moldoveancă din Italia, găsită moartă într-o pădure. Dată dispărută cu o zi înainte, după ce a dus copiii la școală

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani și mamă a doi copii de 7 și 11 ani, a fost găsită moartă vineri, 14 noiembrie 2025, într-o zonă împădurită de la marginea localității Cave, lângă capitala Italiei.

3
Axenia Manoli. Sursă foto: Facebook.

Cu numai o zi înainte, joi dimineață, ea își dusese copiii la școală și apoi dispăruse fără urmă.

Axenia Manoli, numele victimei, locuia de doi ani și jumătate la Valmontone, în provincia Roma.

Joi, 13 noiembrie, după ce i-a lăsat pe cei doi copii la școală, s-a urcat la volanul mașinii sale, o Toyota Yaris de culoare neagră, și s-a îndepărtat.

FB POST & STORY
Axenia Manoli și cei doi copii ai săi. Sursă foto: Facebook.

Din acel moment, familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea. Îngrijorat, partenerul ei a mers imediat la carabinierii din Cave și a depus o plângere de dispariție.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Te-ar mai putea interesa -

Vineri dimineață, 14 noiembrie, căutările s-au încheiat în cel mai dureros mod. Corpul neînsuflețit al tinerei mame a fost găsit într-o zonă cu vegetație de lângă via di Santa Maria del Monte, în apropierea localității Cave.

La aproximativ 200 de metri distanță se afla mașina ei, parcată, cu portierele închise. Cheile automobilului erau încă asupra femeii.

Lângă corp au fost găsite și geanta ei personală și alte bunuri, iar, potrivit informațiilor apărute până acum, nu părea să lipsească nimic.

4
Axenia Manoli. Sursă foto: Facebook.

Axenia purta aceleași haine cu care fusese văzută cu o zi înainte: o bluză sport roz, pantaloni tip colanți negri și pantofi sport albi.

Imaginea descoperită în pădure – o tânără mamă, rămasă fără suflare departe de casă, în timp ce copiii ei o așteptau – a adăugat o puternică încărcătură emoțională acestei tragedii.

Carabinierii au ajuns la fața locului și au efectuat toate cercetările necesare în zona în care au fost găsite mașina și corpul tinerei. De asemenea, cazul fusese semnalat și unei asociații specializate în căutarea persoanelor dispărute.

Pe trupul ei nu au fost observate, cel puțin la o primă examinare, urme evidente de violență. Printre elementele care îi conduc în acest moment pe anchetatori către ipoteza unui gest extrem se numără și existența unui bilet de adio găsit la fața locului.

Cu toate acestea, doar autopsia va putea stabili cu exactitate cauza morții și momentul în care tânăra și-a pierdut viața.

Anchetatorii încearcă acum să reconstituie în detaliu ultimele 24 de ore înainte de descoperirea trupului.

Este esențial de aflat unde a mers Axenia după ce a părăsit școala copiilor, cu cine a vorbit, dacă s-a întâlnit cu cineva sau a trecut prin locuri supravegheate video.

Toate aceste elemente ar putea clarifica dacă este vorba într-adevăr de un suicid sau dacă în spatele acestei morți se ascunde altceva.

Un detaliu important pe care anchetatorii îl au în vedere este faptul că, în trecut, Axenia își denunțase fostul partener la forțele de ordine pentru rele tratamente.

Această informație, consemnată oficial anterior, ridică inevitabil întrebări suplimentare cu privire la eventualele presiuni sau frici care ar fi putut să apese asupra tinerei mame.

În timp ce ancheta își urmează cursul, rămâne drama a doi copii care și-au pierdut brusc mama și durerea unei familii sfâșiate.

Comunitățile din Cave și Valmontone sunt zguduite de dispariția Axeniei Manoli, o femeie tânără, aflată în plină viață, care și-a început într-o dimineață obișnuită drumul spre școală cu copiii și nu s-a mai întors niciodată acasă.