Badantă româncă din Italia, acuzată că l-a ucis pe bătrân în complicitate cu fiul acestuia. Ambii au fost găsiți nevinovați

- Conținut sponsorizat -

Judecătorii italieni de la Tribunalul din Ravenna au decis achitarea lui Stefano Molducci, acuzat de uciderea tatălui său, doctorul Danilo Molducci, prin administrarea de medicamente.

Acuzarea a susținut că fiul medicului italian și-a ucis tatăl ajutat de badanta româncă, în vârstă de 52 de ani.

Românca s-a declarat întotdeauna nevinovată. Însă, cu toate acestea, judecătorul i-a trimis pe amândoi în ares preventiv și a stabilit începerea procesului în fața Curții de Assise.

Procuratura ceruse pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru Stefano Molducci, dar judecătorii au stabilit în aceste zile că e nevinovat.

În același proces, românca Elena Vasi Susma, îngrijitoarea doctorului, a fost și ea achitată.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Verdictul a adus lacrimi de bucurie în sala de judecată și a fost primit cu satisfacție de către avocații apărării, relatează Forli Today.

1200-2024060319224 (1)
Stefano Molducci împreună cu avocata sa, Claudia Battaglia. Sursa foto: Forli Today

Doctorul Danilo Molducci, un medic în vârstă de 67 de ani din Campiano, a decedat pe 28 mai 2021.

În procesul privind pentru moartea sa, acuzațiile au fost îndreptate către fiul său, Stefano Molducci, în vârstă de 40 de ani, și către îngrijitoarea sa, Elena Vasi Susma.

Aceștia, în complicitate, i-ar fi administrat pensionarului benzodiazepină în scop terapeutic, dar utilizarea acestui medicament în combinație cu problemele lui de hipertensiune ar fi putut agrava o decompensare cardiovasculară acută și ar fi putut duce la apariția unui edem pulmonar acut.

Investigațiile efectuate de poliția din Ravenna arată că bărbatul de 67 de ani, care era bolnav și avea nevoie de un scaun cu rotile pentru a se deplasa, a fost internat de mai multe ori în spital din cauza abuzului de medicamente psihotrope din 2014 până în primăvara lui 2021. În cele din urmă, a făcut o comoție cerebrală și a decedat.

- Continuarea după publicitate -

Judecătoarea Cecilia Calandra a prezidat cazul, iar decizia de achitare a fiului și a badantei a venit după două ore de deliberări, stabilind că „faptele nu există”.

În sala de judecată, partenera și mama lui Stefano Molducci s-au îmbrățișat în lacrimi la auzul verdictului. Claudia Battaglia și Antonio Giacomini, avocații celor doi acuzați, s-au declarat mulțumiți de sentință.

„Este o sentință satisfăcătoare într-o situație care ne-a răvășit viețile timp de trei ani”, a declarat Stefano Molducci. „Am încercat să clarific lucrurile, să mă eliberez de aceste acuzații nedrepte care mi-au pătat numele. Sper să nu existe un apel, nu văd niciun motiv pentru asta”.

Procurorul Angela Scorza ceruse pedeapsa pe viață pentru Stefano Molducci, acuzându-l că a plănuit, organizat și executat omorul tatălui său, folosindu-se de diversiuni și implicând-o pe îngrijitoare.

- Continuarea după publicitate -

Procurorul a subliniat că „nu au fost obținute dovezi clare și incontestabile privind rolul de complice al îngrijitoarei în omor.”

Apărarea, condusă de avocații Claudia Battaglia și Antonio Giacomini, a susținut că procesul nu ar fi trebuit să aibă loc.

Ei au argumentat că moartea doctorului Danilo Molducci a fost naturală, cauzată de multiplele afecțiuni preexistente și că nu există dovezi care să susțină acuzațiile de omor.

„Molducci suferea de numeroase patologii, iar moartea sa a fost naturală. Ipoteza procurorului nu se susține”, au declarat avocații în pledoariile finale.