Badante românce exploatate în Italia, procesul împotriva celor vinovați s-a încheiat fără nicio condamnare

- Conținut sponsorizat -

Procesul privind un grup de îngrijitoare românce exploatate în Varese, provincia Lombardia, care conform anchetei erau exploatate de câțiva italieni și o conațională, s-a încheiat fără condamnări pentru ultimii doi inculpați, un italian de 68 de ani și o româncă de 48 de ani.

Acuzațiile de asociere la infracțiuni și exploatarea muncii au fost respinse de Tribunalul din Varese care a decis că faptele nu există și a constatat prescripția.

Faptele au avut loc între 2009 și 2014, menționează publicația La Provincia Varese

În contextul juridic, prescripția se referă la expirarea perioadei de timp în care o persoană poate fi trasă la răspundere pentru o anumită infracțiune.

În cazul procesului de la Varese, instanța a constatat că perioada legală în care ar fi putut fi aduse acuzații împotriva celor doi inculpați a expirat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Astfel, chiar dacă ar fi existat dovezi ale infracțiunilor, acestea nu mai puteau fi folosite pentru a obține o condamnare, ceea ce a dus la achitarea inculpaților.

Cererea Parchetului

Pentru cei doi inculpați, procurorul ceruse peste 5 ani de închisoare. Ei au fost apărați de avocații Fabrizio Piarulli și Irene Visconti. Trei îngrijitoare s-au constituit parte civilă.

Conform acuzațiilor, aproximativ 30 de îngrijitoare ar fi fost exploatate, fiind forțate să accepte condiții de muncă abuzive, să trăiască câte zece într-un apartament cu un singur pat și să renunțe la concedii sau vizite în România.

Toate aceste acuzații au fost însă respinse în instanță.