Un jaf la o sucursală a băncii Credit Agricole din Napoli, Italia, s-a transformat joi într-o luare de ostatici, după ce mai mulți indivizi înarmați s-au baricadat în interior împreună cu angajați și clienți.

Toate persoanele reținute au fost eliberate în urma intervenției forțelor de ordine, iar șase dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale, fără a fi în stare gravă.
Potrivit NapoliToday, alarma a fost dată în piazza Medaglie d’Oro, unde perimetrul a fost izolat imediat, iar accesul în zonă a fost restricționat.
Militarii au supravegheat nu doar intrările băncii, ci și clădirile și spațiile din apropiere, pentru a împiedica o eventuală ieșire pe alte rute.

În interior s-ar fi aflat aproximativ 30 de persoane, între clienți și angajați, ținute ostatice de atacatori.
Primele informații arătau că trei oameni s-au simțit rău în timpul asaltului. Ulterior, bilanțul celor care au avut nevoie de asistență medicală a ajuns la șase, fiind vorba despre angajați și clienți ai filialei, însă fără consecințe grave.
La intervenție au participat carabinierii, Poliția de Stat, pompierii și specialiștii Grupului de Intervenție Specială, ajunși în zonă la ora 12.45.
În jurul orei locale 13:30, pompierii au spart una dintre vitrine cu un berbec pentru a deschide un acces către interior, iar la 13:36 carabinierii au confirmat că toți ostaticii au fost scoși din bancă.
În apropierea sucursalei a fost găsit și un Alfa Romeo negru cu plăcuță provizorie, automobil care ar fi fost folosit de autori.
Modul în care atacatorii ar fi reușit să fugă nu este încă clar. Verificările au fost extinse și în spațiile lipite de filială, fiind luate în calcul posibile ieșiri alternative.
Potrivit informațiilor apărute în timpul operațiunii, autorii ar fi fost patru sau cinci, iar unul dintre ei ar fi intrat în bancă având fața acoperită de o cască integrală și o armă în mână.
La fața locului au ajuns procurorul Nicola Gratteri și generalul de brigadă Biagio Storniolo, comandantul provincial al carabinierilor din Napoli.
Prefectul Michele di Bari a transmis că „Forțele de ordine, împreună cu pompierii, au intervenit prompt și sunt angajate activ la fața locului, asigurând perimetrul clădirii, intrările structurii și întreaga zonă, în așteptarea adoptării intervențiilor necesare pentru a pune capăt evenimentului”.










