Un tânăr tată român și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de joi, 16 aprilie 2026, după un grav accident rutier produs între două autovehicule pe șoseaua Aurelia, în zona Ladispoli, lângă capitala Italiei. În cealaltă mașină se afla o familie din Civitavecchia, iar trei persoane au fost rănite.
Potrivit RomaToday, tragedia s-a petrecut cu puțin înainte de ora 17:00, la kilometrul 36,500 al șoselei, în dreptul străzii via dell’Olmo.
Conaționalul nostru se numea Raul Marian Costea, era originar din Reghin, județul Mureș, și locuia de mai mult timp la Ladispoli, în Italia.

Raul se întorcea de la Roma, după o zi de muncă, și conducea un autoturism Fiat Punto când a intrat în coliziune cu un Nissan Juke care venea din sens opus.
În cealaltă mașină se aflau un bărbat de 50 de ani, o femeie de 46 de ani și un copil de 6 ani. Impactul a fost devastator, iar echipajele medicale au încercat să-l resusciteze pe tânăr, însă fără rezultat.
La locul accidentului a fost trimis și elicopterul medical, dar pentru el nu s-a mai putut face nimic.
Celelalte trei victime au fost transportate la spital, iar primele informații arătau că nu se aflau în pericol de viață.
Trupul neînsuflețit al tânărului a fost dus la spitalul Policlinico Agostino Gemelli.
Raul Marian Costea lăsa în urmă soția sa, Elisa, și doi copii mici. După aflarea veștii, în mediul online au apărut numeroase mesaje de durere.

Mesajul publicat de soția lui Raul a fost unul sfâșietor: „Iubirea mea, și acum ce ne facem fără tine? Tu erai stânca noastră, sprijinul nostru. Eu nu pot reuși fără tine.
Cum să-i explic Giuliei că tu nu mai ești, că atunci când te întorceai de la muncă alerga spre ușă ca să vină în brațele tale, iar acum zilele noastre vor fi goale?! Iar eu pe cine mai bat la cap dimineața pentru că nu voia să se trezească să meargă la muncă sau poate pentru că voiai să stai la Play….
Iubire, casa fără tine e goală, la fel ca sufletele noastre, aveam atâtea planuri, mai ales pentru copiii noștri, dar îți promit că le voi duce pe toate la capăt, voi încerca, voi da totul, pentru că acum va trebui să le fiu și mamă, și tată.
Voiai deja să cumperi o casă pentru noi patru….. Iubire, trebuia să facem un pas important și acum cu cine îl fac… Mi-e dor de tine, îmi explodează sufletul… protejează-mă pe mine și mai ales pe copiii tăi, zboară cât mai sus poți, că ești cel mai frumos!”
Consiliera locală, Manuela Risso, a transmis și ea următorul mesaj: „Drum bun, comoara mătușii. Da, a mătușii, așa cum îmi spuneai tu. O durere imensă mi-a invadat inima. Nu pot să cred. Sincere condoleanțe familiei tale. Odihnește-te în pace, comoară, și fie-ți țărâna ușoară.”










