Pe data de 6 decembrie a fiecărui an românii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cunoscut popular şi sub numele de Moş Nicolae. Acum se deschide o lună de sărbători de iarnă, care durează până la 7 ianuarie, când este celebrat Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfântul Ierarh Nicolae este un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe, bucurându-se de o aleasă cinstire
Sfântul Nicolae este icoana bunătăţii şi a dărniciei. Se trăgea din părinţi creştini şi bogaţi, dar după moartea acestora şi-a împărţit întreaga avere săracilor şi s-a călugărit. Ajungând Mitropolit, Sfântul Nicolae se ocupa mai mult decât oricine de soarta celor necăjiţi, ajutându-i cu merinde şi bani, cu sfaturi şi rugăciuni.
Sfântul Ierarh Nicolae – Sân Nicoară – este patronul soldaţilor, al marinarilor, al fetelor sărace, este considerat ocrotitorul copiilor şi al celor acuzaţi pe nedrept. În România, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi.
Cei mici aşteaptă în fiecare an daruri de ziua acestuia, pe 6 decembrie. O parte din sfintele sale moaşte se afla la Biserica Sf. Gheorghe – Nou din centrul orașului Bucureşti, loc de permanent pelerinaj pentru credincioşii români din întreaga ţară şi nu numai. Sfântul Nicolae este și ocrotitorul marinarilor, al pescarilor şi al celor ce călătoresc pe ape.
Semnificația numelui
Nicolae provine din numele Νικόλαος Nikolaos, format din cuvintele victorie, nike şi oameni/popor laos, în acest fel semnificaţia fiind învingătorul poporului/oamenilor sau poporul învingător/oamenii învingători. În mitologia grecească, Nike a fost zeiţa înaripată a victoriei. În plus, termenul laos din greacă are la origine rădăcina las, însemnând piatră ori rocă.
Acest nume a devenit popular în lumea creştină graţie Sfântului Nicolae, episcop în Myra din Lycia, un personaj aparte în tradiţia romanescă, unul identificat cu Moş Crăciun în tradiţiile occidentale. În Grecia, acest prenume este adesea întâlnit în zonele maritime, ca urmare a faptului că Sfântul Nicolae este acolo, în mod tradiţional, ocrotitorul marinarilor şi pescarilor.
Numele „Nicolae” ne arată că nu trebuie să fim egoişti, să ne intereseze doar binele şi izbândă noastră şi a celor apropiaţi, ci trebuie să dorim şi să contribuim, după puterile noastre, la bunăstarea tuturor oamenilor, dăruind înainte de toate, un zâmbet, o vorbă bună, un sfat.
În mod simbolic, Nicolae semnifică lupta omului cu el însuși, cu slăbiciunile, mândria și orgoliul, pentru a ajunge să le conștientizeze, să le corecteze (nuiaua simbolică), pentru a curăți tot ce poate împiedica manifestarea luminii divine pe care fiecare le poate manifesta în pașii prin viață.
Datorită renumelui Sfântului Nicolae, acest nume a devenit foarte folosit în lumea creştină. A fost foarte comun în Anglia încă din secolul al XII-lea, deşi a devenit mai puţin popular după Reforma Protestantă. Numele a fost purtat de cinci suverani pontifi şi de doi tari ai Rusiei.