Român bătut și jefuit de trei indivizi în Italia, după o ceartă într-un bar. I-au luat telefonul, portofelul și un cercel de aur

Un bărbat român a fost urmărit, lovit în repetate rânduri și jefuit de trei persoane, în cursul nopții de 4 spre 5 septembrie 2026, în Italia. După atac, bărbatul s-a prezentat la carabinieri pentru a povesti cele întâmplate, iar ulterior a fost transportat la spital.

Potrivit presei locale, conaționalul nostru a ajuns cu puțin timp înainte de ora 02:00 la cazarma Carabinierilor de pe via dell’Istria din orașul Trieste, unde a depus o plângere.

Din relatarea sa reiese că totul ar fi început într-un bar situat pe via dell’Industria, în cartierul San Giacomo din localitatea menționată mai sus. În interiorul localului, bărbatul român ar fi avut o discuție în contradictoriu cu un alt client, care ulterior a plecat.

După ce a ieșit din bar, bărbatul ar fi observat că este urmărit de trei persoane. În plângerea depusă, el i-a indicat pe cei trei drept cetățeni ai Republicii Kosovo, însă identitatea persoanelor implicate urmează să fie stabilită de anchetatori.

Urmărirea ar fi continuat până pe via della Concordia. Acolo, cei trei l-ar fi ajuns din urmă pe compatriotul nostru și ar fi început să-l lovească de mai multe ori.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

După încetarea agresiunii, victima a constatat că îi lipseau portofelul, telefonul mobil și un cercel din aur. Bărbatul român s-a îndreptat apoi către sediul carabinierilor pentru a reclama atacul și dispariția bunurilor.

Militarii au înregistrat plângerea și au început verificările necesare pentru a reconstitui desfășurarea exactă a incidentului. Ancheta trebuie să clarifice inclusiv împrejurările în care s-a produs jaful și să conducă la identificarea celor responsabili.

Pentru evaluarea stării victimei a fost solicitat și sprijinul personalului medical. După încheierea procedurilor la cazarmă, victima a fost transportată la camera de gardă a Spitalului Cattinara, unde a primit îngrijiri și a fost supusă investigațiilor necesare.