Iulia Țurcanu, o badantă moldoveancă în vârstă de 51 de ani din Novellara, provincia Reggio Emilia din Italia, a reușit să reintre în locuința sa din această țară după luni în care a dormit într-o pivniță rece, pentru că chiriașa refuza să predea apartamentul.

Cheile i-au fost returnate, însă femeia spune că a găsit casa murdară, cu pagube și cu datorii rămase în urmă.
Potrivit Corriere della Sera, chiriașa a dus cheile la carabinierii din Novellara, iar Iulia Țurcanu le-a ridicat acolo, însoțită de avocatul ei. După recuperarea cheilor, încuietoarea a fost schimbată imediat.
Situația a ieșit la iveală în urmă cu câteva zile și a avut ecou public, iar chiriașa a decis să părăsească definitiv apartamentul după ce a fost oprită în gara din Modena de o echipă a emisiunii „Le Iene”.
Femeia nu mai locuia de ceva vreme în locuință, lucru indicat și de faptul că utilitățile fuseseră întrerupte.
Îngrijitoarea moldoveancă cumpărase apartamentul din centrul localității Novellara în 2023. Un an mai târziu, fiind chemată la un serviciu care presupunea și prezență pe timpul nopții, l-a închiriat pentru un an unei femei, cu înțelegerea ca la finalul perioadei contractul să se încheie.
În 2025, chiriașa a încetat să mai plătească și a refuzat să plece, iar proprietara a ajuns să se adăpostească în pivnița aferentă apartamentului, fără curent electric, într-o perioadă dificilă mai ales iarna.
După ce a intrat din nou în locuință, Iulia Țurcanu spune că ce a găsit în interior i-a confirmat că problemele nu se opresc odată cu recuperarea cheilor:
„E un dezastru, sunt multe stricăciuni, multă murdărie. A lăsat un brad de Crăciun și o structură în care se juca pisica, dar din vitrina în care țineam amintirile mele au dispărut mai multe lucruri”.

Întrebată dacă bănuiește furturi, femeia a răspuns: „Cred că da, de altfel, în lunile trecute unei alte femei moldovence care locuiește în condominiu i-au dispărut niște obiecte”.
Ea a precizat că aparatele electrocasnice ar fi încă în casă, însă nu știe dacă mai funcționează, deoarece utilitățile fuseseră oprite.
Despre revenirea curentului electric, a declarat: „Din fericire, electricitatea mi-a fost repusă în funcțiune luni seara, 23 februarie, acum însă trebuie să conectez totul și să înțeleg ce funcționează și ce nu. Pentru gaz va trebui să mai aștept”.
Pe lângă pagube și bunuri lipsă, proprietara reclamă și datorii acumulate: chiriașa nu ar fi plătit cheltuielile de condominiu și ar exista și alte sume restante, inclusiv chirii neachitate.
Țurcanu spune că, în timpul procesului deschis ca să își recupereze casa, chiriașa ar fi susținut în repetate rânduri că proprietara ar trebui chiar să îi dea bani:
„Nu îmi dădea casa înapoi și voia și bani, e incredibil. Iar acum eu am datorii și nu știu cum să fac”.
Despre motivul pentru care cheile au fost predate abia acum, Iulia Țurcanu leagă decizia chiriașei de presiunea publică:
„Datorită atenției presei, a ajuns sub atâtea priviri; cei de la «Le Iene» au oprit-o în gara din Modena, unde cred că locuiește acum”.










