Badantă leșinată pe stradă în Italia, lăsată singură de prietene. Un trecător i-a venit în ajutor

O badantă din Italia și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit la pământ în timp ce se afla alături de mai multe prietene pe stradă. Femeile care o însoțeau s-ar fi îndepărtat, probabil speriate, iar ajutorul a venit din partea unui trecător.

Potrivit publicației Il Capoluogo, incidentul s-a petrecut sâmbătă, 29 august, în apropiere de Fontana Luminosa. Badanta, în vârstă de circa 40 de ani și de origine georgiană, lucrează în oraș pentru o familie care a angajat-o cu forme legale.

În momentul în care i s-a făcut rău, femeia se afla împreună cu câteva prietene, de asemenea georgiene. Ea s-a prăbușit și a rămas inconștientă, în timp ce însoțitoarele sale s-ar fi îndepărtat de locul incidentului, cel mai probabil cuprinse de teamă.

Un bărbat care trecea prin zonă a observat-o întinsă la pământ și a ales să nu rămână indiferent. Acesta s-a oprit, a verificat starea femeii și, realizând că era nevoie de intervenție medicală, a sunat la 118.

În acele momente, rudele bătrânei îngrijite de badantă deveniseră, la rândul lor, neliniștite. Femeia nu revenise acasă, iar membrii familiei nu mai primiseră vești de la ea de câteva ore și nu știau ce i se întâmplase.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Povestea a ajuns la redacția publicației citate prin intermediul rubrici dedicate mesajelor și semnalărilor transmise de cititori. Relatarea a urmărit să evidențieze în special gestul trecătorului care a oferit ajutor unei persoane necunoscute, fără să aibă vreo obligație față de ea.

După cele întâmplate, badanta i-a transmis un mesaj de recunoștință celui care a intervenit:

„Mulțumesc din suflet celui care s-a oprit, a văzut o femeie aflată în dificultate și nu s-a prefăcut că nu observă. Gestul dumneavoastră a făcut diferența și, probabil, mi-a salvat viața.”