Lamborghini Huracán, mașina cu care se laudă cei mai bogați oameni de pe planetă, a ajuns în România și a fost testată pe Transfărășan zilele trecute. Șase bolizi de 1,2 milioane de euro și-au etalat performanțele și frumusețea pe cel mai spectaculos drum din țara noastră.
Șase Lamborghini Huracán au traversat „ținutul lui Dracula, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume”, spun reprezentanții constructorului italian de mașini
„Drumul urcă printre cei mai înalți munți din România și o oferă o priveliște care îți taie respirația. Peisajele se schimbă cu rapiditate, trecând de la terenuri aride la văi bogate în vegetație”, se spune pe site-ul oficial al Lamborghini.
„Show Lamborghini pe Transfăgărășan, una dintre cele mai frumoase străzi ale lumii”, scrie ziarul italian La Repubblica publicând o galerie foto impresionantă.
Super-mașinile au pornit traseul din Sibiu, au trecut prin satul Cârțișoara, de unde provine vestitul cioban Badea Cârțan, iar apoi au abordat în viteză numeroasele curbe care străbat Munții Carpați.
„Cele șase Lamborghini au urcat la Bâlea Lac, punctul cel mai înalt, și apoi au coborât la impresionantul baraj Vidraru, unde există ruinele castelului lui Vlad Țepeș, care a fost o sursă de inspirație pentru scriitorul Bram Stocker în crearea personajului Dracula”, potrivit sursei citate.
Transfăgărășanul românesc, admirat și de cei de la compania Ford
Anul trecut, compania Ford a realizat o serie de șase clipuri cu cele mai bune șosele din Europa. Printre ele este și Transfăgărășanul. Descris de britanicii de la Top Gear drept unul dintre cele mai impresionante drumuri din lume, Transfăgărășanul a fost lăudat și de jurnalistul auto și fostul pilot de curse Steve Sutcliffe, care a condus pe serpentinele șoselei românești în cadrul documentarelor realizate de Ford.
Românii, codașii Europei. Ponderea turismului românesc în PIB, mult sub media țărilor din UE
Turismul ar putea avea un rol important în economie, dar cu investiții substanțiale și cu un efort susținut din partea autorităților care ar trebui sa fie mai atente la strategiile de promovare, spun specialiștii din industria de profil citați de business24.ro.
În acest moment, contribuția directă a turismului în Produsul Intern Brut (PIB) este de aproximativ 1,5%, sub media mondială de 5,2%.
„Lipsa unei promovări a destinațiilor turistice din România și slaba eficiență a marketingului în atragerea de turiști, sunt indicatori care au plasat țara noastră pe locul 123 in competitivitatea turistică”, spune Călin Ilie, vicepreședintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), prezent în cadrul unei conferințe.
După aderarea României la Uniunea Europeană, țara noastră a avut acces la fondurile europene, care au sprijinit, direct sau indirect, turismul. Turismul românesc a avut, la un moment dat, un fond de promovare foarte mare, de 72 de milioane de euro, dedicat creării brandului turistic al României. Din păcate, o parte din această sumă a fost returnată, neputând fi alocată din cauza lipsei de proiecte viabile. Se putea face mult prin accesarea de fonduri europene, se puteau renova și construi noi hoteluri, puteau fi calificaţi oameni, amenajate pârtii de ski, restaurate centre istorice ale marilor oraşe cu potenţial turistic, modernizate aeroporturi. De ce nu este inițiativă în turismul românesc?
Poate pentru că nu avem la conducerea ministerului valorile, capacitățile și abilitățile necesare pentru a ține pasul cu vremurile. Și cu Lamborghini… Rămânem mult în urmă, chiar dacă „munții noștri aur poartă” dar cu inițiative ca oaia să fie brand de țară, așa cum propunea ministrul Turismului susținut de cel al Agriculturii lunile trecute, vom rămâne pentru mult timp ancorați într-un trecut turistic trist, pesimist și neinspirat.