Luigi Lazăr are 39 de ani și este un muncitor român stabilit în Sardinia. Întrebat de un reporter de la publicația italiană Casteddu Online ce părere are despre succesul pe care l-a avut formațiunea politică Lega a lui Matteo Salvini la alegerile regionale din 24 februarie, românul a răspuns: „În ce privește imigrația, Salvini se descurcă foarte bine, salvează multe vieți. Sper să facă ceva pentru noi, cei din Sardinia, ca să trăim mai bine.”
Luigi Lazăr este originar din București și de 11 ani trăiește și muncește la Cagliari. Românul, perfect integrat în societatea din care acum face parte, așteaptă alături de alți locuitori ai insulei italiene vizita ministrului de interne italian, iar despre alegerile care tocmai au avut loc în Sardinia precizează:
„Am ales să nu merg la vot, am câțiva ani de când nu mai votez, dar referitor la Lega lui Salvini, sper să reușească să facă o treabă bună și aici, în Sardinia. Nu m-am prezentat la vot în ultimii ani pentru că sunt foarte indignat de ceea ce se petrece la nivel politic, însă victoria Ligii îmi dă speranță și sper că lucrurile se vor îmbunătăți și pentru noi. Îi doresc lui Salvini un viitor plin de satisfacții, avem nevoie de un politician ca el, fără să fim rasiști și fără să ne uităm la culoarea pielii. Salvini încearcă să oprească imigrația și face foarte bine, făcând asta salvează multe vieți.”
De asemenea, Luigi este de părere că: „Italia greșește în ceea ce privește integrarea extracomunitarilor, la acest aspect trebuie lucrat în momentul de față”, apoi încheie cu urarea: „Mult noroc Ligii!”
Pe pagina Facebook a publicației, la postarea cu interviul muncitorului român, mai multe persoane comentează: „Cumpăr brânză de la Luigi, este un băiat care muncește foarte mult”; „Mda, ești din România și îl votezi pe Salvini… nu am cuvinte… ai să vezi tu unde vă trimite… lăsați-l un pic și-o să trebuiască să vă întoarceți acasă”; un comentariu scurt și concis încheie discuția: „Du-te la vot înainte să vorbești!”
TG CAGLIARI ONLINE – Luigi, dalla Romania a Cagliari: “Salvini sull’immigrazione sta facendo benissimo, salva tante vite”. Ha 39 anni Luigi Lazar, da undici è in città ed è uno dei boxisti di San Benedetto che si preparano alla visita del ministro dell’Interno: “Non voto da qualche anno per mia scelta, ma alla Lega auguro davvero di fare un buon lavoro anche per la nostra Sardegna”. La VIDEO INTERVISTA di Paolo Rapeanu
Posted by Casteddu Online – Cagliari Online on Tuesday, 26 February 2019