Un șofer român, proprietar al unui autoturism Audi A4, care, împreună cu alți trei români la bord a fost urmărit și oprit în trafic de poliția rutieră din Caltanissetta, a fost sancționat cu sechestru pe mașină și o amendă de 712 de euro pentru că avea mașina înmatriculată în România, deși era rezident de mai mulți ani în Italia. Pe lângă acest fapt, polițiștii au mai constatat că cei patru ocupanți ai mașinii erau autorii a 17 furturi din locuințe, comise pe teritoriul provinciei Enna din Sicilia.
Șoferul, care era și proprietarul mașinii, este rezident la Canicattì de 12 ani iar autoturismul său rezulta înmatriculat în România
Conform ultimelor modificări din Codul rutier italian, un cetățean rezident de mai mult de 60 de zile în Italia, nu poate circula cu o mașină înmatriculată în străinătate. Drept urmare, românul de la volanul automobilului a fost sancționat cu o amendă de 712 euro și sechestru pe mașină pe o durată de 180 de zile, până când va avea posibilitatea ori să o transporte în România, ori să o înmatriculeze în Italia. Dacă românul nu va proceda conform legii în termenul impus, mașina îi va fi confiscată.
Cei patu români sunt acuzați că au comis 17 furturi la Enna, în sudul Italiei
Românii din mașina Audi A4 urmărită și oprită de polițiștii din Caltanissetta sunt responsabili de mai multe furturi din locuințe și instituții din localitatea Enna și împrejurimi. În urma percheziției, în autoturism au fost găsite unelte folosite pentru intratea prin efracție, o sumă mare de bani, parfumuri și bijuterii scumpe.
Unii dintre proprietari au recunoscut deja obiectele de preț care le-au fost furate, relatează seguonews.it.