Răsturnare de situație în Italia: Președintele Mattarella refuză demisia lui Matteo Renzi!

- Conținut sponsorizat -

Premierul italian Matteo Renzi și-a dat demisia, ieri, 5 decembrie, 2016, după ce cetățenii italieni au respins categoric, prin referendum, propunerile de modificare și reformare a Constiuției. Într-o conferință ținută târziu în noaptea de duminică spre luni, premierul și-a asumat întreaga responsabilitate pentru rezultatul referendumului pentru care au votat 70% dintre alegători, 60% dintre aceștia respingând modificările propunse de Renzi.

Într-o declarație făcută de la sediul guvernului, Renzi a admis că „Nu” a câștigat la referendum de o manieră clară.

 „Experiența mea de șef al guvernului se oprește aici”, a declarat Renzi. „Am vrut să tai scaune, dar nu am reușit. Scaunul care cade este cel al meu”, a mai arătat premierul italian.

Invocând crizele politice frecvente care au marcat scena politică italiană în ultimele decenii, premierul de centru-stânga a cerut o reformă a sistemului politic prin care s-ar fi sporit puterile guvernului central, în detrimentul celor 20 de regiuni ale Italiei, pe probleme precum mediul, transportul și energia.

În vreme ce la Bruxelles rezultatele referndumului au fost primite cu amărăciune, lidera extremei dreapta din Franța, Marine Le Pen, și-a exprimat satisfacția pe Twitter. ”Italienii au votat împotriva Uniunii Europene și a lui Renzi. Trebuie să ascultăm această sete de libertate a națiunilor”, a scris Le Pen pe Twitter.

Mario Ajello, analist politic Il Messaggero: „Pe lângă nemulțumirea socială foarte accentuată și creșterea economică firavă, la fel ca în alte țări europene, la mijloc e și o furie împotriva sistemului.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Premierul italian Matteo Renzi a sosit luni seara la Quirinale, sediul președinției Italiei, pentru a-i prezenta demisia sa președintelui Sergio Mattarella.

Preşedintele italian Sergio Mattarella i-a cerut premierului Matteo Renzi să îşi amâne demisia pentru ca Parlamentul să poată adopta bugetul pentru 2017, informează Reuters şi AFP.

Schimbările propuse de Matteo Renzi:

Reforma constituțională viza asigurarea unei stabilități politice într-o țară care a cunoscut 60 de guverne din 1946 și a accelera procesul legislativ prin reducerea drastică a puterii Senatului.

Reforma prevedea, printre altele, ca doar Camera Deputaților să voteze guvernul și majoritatea legilor, cu excepția unui număr mic de acte legislative care ar necesita și votul Senatului.

- Continuarea după publicitate -

Renzi a susținut că reformele sale vor debloca procesul de luare a deciziilor și vor duce la o guvernare mai bună in Italia. Cei care sunt împotriva reformei constituționale spun că se tem ca guvernul să nu devină prea puternic, în timp ce ceilalți sunt de acord cu ideea reformelor, dar cred că sunt prost puse în practică. Renzi a fost practic singurul lider politic în favoarea reformelor constituționale.

De asemenea, printre propuneri se aflau desființarea Consiliului Național pentru Afaceri și Muncă și dizolvarea provinciilor, subdiviziunile regiunilor italiene.