Italia i-a salvat băiețelul bolnav de cancer: „Copiii care au primit acelaşi diagnostic cu Vlad sunt toţi morţi”

- Conținut sponsorizat -

Magda Vasiliu, jurnalista din România care și-a tratat copilul bolnav de cancer la Roma, a vorbit despre cea mai grea perioadă din viaţa sa, atunci când fiul ei, Vlad, a fost diagnosticat cu cancer. Băiețelul a fost vindecat în Italia, iar împreună cu soţul ei, Magda Vasiliu a decis să înfiinţeze „Lupta pentru viață”, o asociaţie care să lupte împotriva cancerului.

„Lupta pentru viață”

Cercetare oncopediatricaLUPTA PENTRU VIATA s-a nascut din nevoia de a ajuta copiii care se confrunta cu cancerul. Am…

Posted by Lupta Pentru Viata on Saturday, 25 August 2018

„România nu-mi putea salva copilul”

„De ce am plecat? Am plecat pentru că nu aveam cum să-mi salvez copilul acolo. În România mi s-a spus că cea mai bună soluţie ar fi amputaţia piciorului. Aici, când le-am descris situația şi le-am spus de amputație, au făcut ochii mari şi m-au întrebat de ce”, a povestit jurnalista Magda Vasiliu la Ştirile Kanal D.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Mi-a atras atenţia (n.r.- medicul) că va stârni un vulcan şi că în felul ăsta celulele canceroase se pot răspândi prin tot corpul, ceea ce evident oferă şanse minime de vindecare. Deci, practic, prima lovitură pe care am luat-o a fost la două zile după ce am ajuns cu băiețelul la camera de gardă de la Marie Curie. Ăla a fost şi momentul în care am decis împreună cu soţul meu să plecăm cât se poate de urgent. A fost marea şansă a lui Vlad ca familia soţului meu să locuiască de ani buni la Roma. Decizia de a pleca, sosirea la Roma au fost chestiuni de o zi.”

„Toţi copiii care au primit acelaşi diagnostic cu Vlad sunt toţi morţi (…)” 

Spusele jurnalistei românce desprinse dintr-o realitate crudă și nemilosă întristează: «Toţi copiii care au primit acelaşi diagnostic cu Vlad sunt toţi morţi (…) Toate chestiile astea te macină şi te gândeşti la un moment dat că ar putea fi şi copilul tău. Am primit sute de mesaje în anul ăsta de la părinţi care au copii bolnavi, care nu ştiu încotro s-o apuce, care îmi povestesc ororile prin care au trecut în ţară, am documente trimise de părinţi cu trei diagnostice diferite făcute pe aceeaşi biopsie, cu RMN-uri interpretate greşit, cu citostatice care lipsesc, cu transplanturi medulare care se fac atunci când măduva nu este curată.

Încercăm măcar o viaţă, două, trei să salvăm pentru că ştim ce înseamnă. Am trăit în casă cu un copil care a făcut chimioterapie, n-a putut să mănânce, dintr-un copil care mergea la înot, la fotbal, la ţară, alerga pe toate uliţele din sat, s-a trezit brusc într-un scaun cu rotile, în care a stat 8 luni de zile. Vrem să oferim cazare părinţilor care vin aici, vrem să îi ajutăm cu tot ceea ce înseamnă problemele administrative, cu taxele care se plătesc către sistemul italian de sănătate, pentru că plătim în România sistem de sănătate, dar nu beneficiem de nimic. Aşa a luat naştere „Lupta pentru viaţă”, pentru că în momentul în care ai fost diagnosticat cu cancer lupţi pentru viaţă”, a mai spus Magda Vasiliu.»

„Bambino Gesù”, un spital pediatric care vindecă și cercetează

- Continuarea după publicitate -

Centrul spitalului „Bambino Gesù” unde a fost tratat fiul Magdei Vasiliu este în Roma, dar activitățile pe care le promovează se desfășoară în diverse țări ale lumii. Este „Spitalul Papei”, cea mai mare Policlinică și cel mai mare Centru de cercetare pediatrică din Europa. Înființat în 1869 și donat Sfântului Scaun în 1924, Spitalul Pediatric „Bambino Gesù” este un punct de referință pentru sănătatea copiilor veniți din toată Italia dar și din străinătate. Sediul istoric este cel de pe Gianicolo, Roma. La acesta se adaugă cele de la San Paolo Fuori le Mura, Palidoro și Santa Marinella.

În prezent, doar la secția oncologie a spitalului italian, 39% dintre copiii suferinzi de cancer sunt români, spune jurnalista Magda Vasiliu.

Mii de copii diagnosticati cu cancer sunt alungati din tara de un sistem subred de sanatate. Unii gasesc salvarea in strainatate, pentru altii e prea tarziu… Pentru inceput, primim o lectie de viata de la Magda Vasiliu Stoian si Cosmin Stoian.#lagranitadintreviatasimoarte #stirilekanald #luptapentruviatahttps://www.facebook.com/luptapentruviata/www.luptapentruviata.com

Posted by Claudiu Mocan on Monday, 10 September 2018