Șoferi români care s-au întors din străinătate pentru a lucra în țară: „Salariul este mai mic, dar compensează faptul că sunt lângă ai mei”

- Conținut sponsorizat -

Despre cei 5 șoferi din Buzău care s-au întors din străinătate și au preferat să rămână alături de familii, în România, angajându-se la o firmă din localitate, a scris cotidianul Adevărul.

Trăim vremuri în care să lucrezi în țara ta și să renunți la o viață de pribeag, este de mirare. Dar dorul de familii, condițiile decente de muncă și un salariu de 600 de euro au convins cinci șoferi să revină în țară din străinătate pentru totdeauna. Fac parte din cei aproape 100 de şoferi angajaţi recent de firma de transport public din Buzău, aflată în extindere şi modernizare, specifică sursa citată.

Firma a introdus de curând 20 de autobuze noi, moderne, pe traseele din municipiul Buzău, iar prin noile condiții de muncă a atras atenția a sute de șoferi dornici de angajare.

Printre ei au fost şi buzoieni din străinătate care îşi doreau locuri de muncă acasă, aproape familie

„Avem cinci şoferi întorşi acasă, din străinătate, care s-au acomodat foarte repede. Vă daţi seama că după ce au învăţat să conducă autobuze în Anglia, Belgia şi Cipru, pentru cei cinci şoferi sosiţi din străinătate, traseele din Buzău sunt floare la ureche”, spune Gică Toader, directorul Transbus Buzău.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bogdan Popescu, de 31 de ani, munceşte pe un salariu mai mic decât cel din străinătate, aproximativ 600 de euro, însă, ceea ce contează este că îi are alături pe cei dragi:

„Nicăieri nu e ca acasă. Am fost cu soţia în Cipru, unde am lucrat ca şofer de autobuz. Aici salariul este mai mic decât în străinătate, dar compensează faptul că sunt acasă, lângă ai mei”, spune Bogdan Popescu, nou angajat al firmei din Buzău.

Adrian Constantin, de 36 de ani, a fost şofer de autobuz în Londra, iar acum are pe mână unul dintre cele mai moderne autobuze din Buzău:

Adrian Constantin a fost şofer de autobuz în Londra, iar acum are pe mână unul dintre cele mai moderne autobuze din Buzău. Sursa foto: Iulian Bunilă – Adevărul

„Am venit pentru familie, am stat 7 ani în centrul Londrei. Pot spune că e ceva diferenţă dar aceste autobuze noi sunt chiar ok, merg bine. Eu zic că a meritat venirea de acolo, chiar dacă nu sunt condiţiile de la Londra”, spune Adrian.

Societatea de transport în comun din Buzău anunță că se va dota în următoarele luni şi cu 20 de autobuze electrice pentru care va avea nevoie de alți șoferi, pe care speră să îi găsească și printre cei plecați peste hotare.

- Continuarea după publicitate -

Criza șoferilor profesioniști din România

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a semnalat deseori criza acută de șoferi profesioniști cu care se confruntă transportatorii rutieri din România, cu impact negativ asupra competitivității acestui sector important al economiei naționale.

Transportatorii români au nevoie de soluții europene urgente și eficiente la această criză acută de șoferi profesioniști, pentru ca industria românească de transport rutier să poată continua să opereze în parametri bun, se arăta într-un comunicat UNTRR.

Sursa foto articol: Iulian Bunilă – Adevărul

- Mai multe după publicitate -