Ce s-a întâmplat cu românca sechestrată timp de 10 ani într-un beci din Italia. Drama ei nu a luat sfârșit

- Conținut sponsorizat -

Maricela Condrea, românca în vârstă de 29 de ani, a fost salvată în luna noiembrie a anului trecut de carabinieri din iadul în care trăia. Timp de 10 ani a stat legată de pat şi supusă abuzurilor sexuale de italianul Aloisio Francesco Rosario Giordano, de 50 de ani. Acum, femeia trăieşte împreună cu cei doi copii într-un centru social din Italia.

Mama sa, Maria Trofoşilă, de 53 de ani, care trăieşte într-un sat din sudul Dobrogei, povesteşte pentru adevarul.ro că fiica sa o duce rău în continuare:

„Mă sună cam la 10-12 zile, cum poate şi ea. Plânge şi îmi spune că a rămas fără sprijin. Mă gândeam că legile în Italia sunt altfel… A scăpat de chinul în care era şi acum stă la un adăpost social, împreună cu copiii. Din cauza mâncării alterate şi a apei infestate, cei mici s-au îmbolnăvit şi au vomitat, iar majoritatea mamelor de acolo au făcut un fel de grevă. Ca să nu se mai întâmple aşa ceva, ea a început să le cumpere apă şi biscuiţi de la magazin. Când poate, se mai duce cu ei la biserica catolică unde s-au botezat şi mai primesc de acolo mâncare şi haine”, spune mama îndurerată.

Maria Trofoșilă, mama Maricelei Condrea, românca ținută sechestrată într-un beci din Italia, timp de 10 ani: „„Mă sună cam la 10-12 zile, cum poate şi ea. Plânge şi îmi spune că a rămas fără sprijin.” Sursa: Adevărul

Maricela Condrea se află într-un program de protecţie a femeilor abuzate

În centrul social în care este internată împreună cu cei doi minori, ei au parte de îngrijire medicală, dar şi psihologică. Băiatul cel mare a fost înscris în clasa a III-a, iar fata la grădiniţă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Autorităţile româneşti au eliberat certificate de naştere pentru copii şi paşapoarte temporare pentru toţi trei. Tânăra abuzată nu vrea să se întoarcă deocamdată în România şi a cerut consulatului român de la Bari ca mama sa, fiul său din România, rezultat dintr-o altă relaţie, dar şi tatăl copilului, să fie aduşi în Italia.

Deocamdată, prezenţa sa este necesară în Italia până când se vor finaliza procesele în care italianul este judecat pentru sechestrare de persoană, abuzuri şi violenţe şi un proces pentru decăderea din drepturile părinteşti.

Drama Maricelei Condrea

Îi spărgea capul și apoi îi cosea rănile cu un fir de pescuit. O ținea sechestrată și legată de pat de circa zece ani. O obliga să mănânce excrementele eliminate de el și mâncare stricată. A violat-o chiar și în timpul celor două sarcini.

Sunt doar unele dintre faptele la care a fost supusă Cristina Maricela Condrea, care a fost ținută în sclavie și violată timp de 10 ani de către un bărbat italian în vârstă de 52 de ani. Despre drama conaționalei noastre puteți citi mai multe în următoarele articole: