Două surori românce din Italia au obținut aceeași performanță academică, la o distanță de cinci ani: ambele au absolvit Medicina cu calificativul maxim, „110/110 e lode” (nota maximă, cu distincție). Reușita lor reprezintă un motiv de mândrie pentru comunitatea românească din Peninsulă.
Potrivit unui mesaj publicat de Ambasada României în Italia, Cristina și Marina Aldea locuiesc în Arezzo, provincia cu același nume din regiunea Toscana, și au absolvit Facultatea de Medicină și Chirurgie a Universității din Siena.
Cristina a finalizat studiile în 2021. În prezent, lucrează ca medic neurochirurg la spitalul Scotte din Siena.
La cinci ani după sora sa, Marina a încheiat același parcurs universitar, obținând, la rândul ei, calificativul maxim.
„Cristina a încheiat studiile în anul 2021, iar astăzi este medic neurochirurg la Azienda Ospedaliero-Universitaria Senese – Ospedale Santa Maria alle Scotte din Siena. În acest an, Marina a finalizat același parcurs de excelență, absolvind aceeași facultate cu calificativul maxim”, a transmis ambasada.
„În spatele acestor reușite se află o familie care a crezut în puterea educației. Stabiliți de mulți ani în Italia, părinții celor două surori au construit, prin muncă și perseverență, o afacere în domeniul construcțiilor și au făcut din educația fiicelor lor cea mai importantă investiție”, se mai precizează în postare.
Reprezentanții Ambasadei României din Italia au evidențiat și rolul perseverenței și al responsabilității în parcursul celor două surori: „Povestea familiei Aldea este un exemplu despre muncă, responsabilitate și perseverență. Ea arată că succesul se construiește pas cu pas și că educația rămâne una dintre cele mai valoroase investiții pentru viitor.”
La final, instituția le-a felicitat pe Cristina și Marina și le-a transmis părinților aprecierea pentru efortul depus: „Ambasada României în Italia le felicită pe Cristina și Marina Aldea pentru rezultatele lor remarcabile și transmite întreaga apreciere părinților lor, ale căror eforturi și devotament au stat la baza acestui parcurs de excepție. Le dorim mult succes în dezvoltarea carierei și suntem convinși că vor continua să își exercite profesia cu aceeași pasiune, competență și responsabilitate.”










