Mamă româncă a șase copii, moartă în Italia după o luptă cruntă cu cancerul. Simona avea 42 de ani

O mamă româncă a șase copii, stabilită în Italia, a murit la 42 de ani, după o boală cu care s-a luptat de mai mult timp, iar vestea a îndoliat atât apropiații din Italia, cât și familia și cunoscuții din România.

2
Simona Pintilie Luca. Sursă foto: Creștin Total.

Potrivit Botoșăneanul, Simona Pintilie Luca este originară din județul Botoșani și ar fi împlinit 43 de ani în luna iulie.

Născută la Dorohoi și legată de satul Mlenăuți, ea își construise viața alături de soț în Roma, Italia, unde încerca să le ofere celor șase copii un viitor mai bun. Cei care au cunoscut-o spun că a fost apreciată pentru bunătatea și puterea sa.

Din informațiile făcute publice de familie reiese că Simona s-a stins din viață la data de 16 aprilie 2026.

În Italia, priveghiul a avut loc luni, 20 aprilie 2026, de la ora 19:00, la Biserica Penticostală Emanuel, pe Via Valle Canestra 23.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Trupul neînsuflețit a fost dus apoi în România, iar la Mlenăuți a fost anunțat un nou priveghi pentru astăzi, 22 aprilie 2026, de la ora 19:00.

Slujba de înmormântare este programată joi, 23 aprilie 2026, de la ora 11:00, la capela din satul Mlenăuți, comuna Hudești, județul Botoșani.

Anunțul familiei o prezintă drept „soție, mamă, fiică și soră”, iar mesajele publicate după deces vorbesc despre suferința lăsată în urmă.

În mesajul de rămas-bun a fost inclus și versetul: „Domnul este aproape de cei cu inima frântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.”

manifest

Pe rețelele de socializare au fost transmise și rugăciuni pentru soțul și copiii ei, iar comunitatea românilor din Italia a anunțat momentele de reculegere organizate acolo.

„Simona Luca a plecat la Domnul după lupta care a avut-o cu cancerul, draga de ea. Ne vom ruga pentru soțul și copilașii tăi. Așa cum spuneai în cântare, ai plecat la Domnul și sigur îți este bine. Vei rămâne în inimile noastre”, a scris pe Facebook Simona Moraru.