Muncitor român din Italia, mort într-un grav accident de muncă. Avea numai 38 de ani

Un român în vârstă de 38 de ani, care lucra în Italia ca muncitor forestier, și-a pierdut viața după un accident de muncă petrecut în localitatea Calabritto din provincia italiană Avellino.

Conaționalul nostru a fost grav rănit în timp ce desfășura activități de tăiere a lemnului într-o zonă împădurită, informează ziarul Il Mattino.

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de vineri, 20 februarie 2026, în timpul operațiunilor de lucru dintr-un perimetru forestier aflat pe teritoriul localității.

După ce a fost semnalată situația, la fața locului au ajuns echipajele medicale, sprijinite de un elicopter medical care a aterizat în apropiere pentru a facilita intervenția.

În pofida manevrelor de resuscitare și a intervenției rapide, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața românului nostru, fiind declarat decesul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cazul este verificat de forțele de ordine, care desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă există responsabilități.