Bagaje de cabină gratuite în avion și despăgubiri pentru întârzierile mai mari de 3 ore. Legea votată în Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat miercuri, 21 ianuarie 2026, o poziție prin care cere extinderea drepturilor pasagerilor aerieni în Uniunea Europeană, inclusiv păstrarea pragului de trei ore pentru despăgubiri, bagaje de cabină gratuite și reguli mai stricte privind asistența în caz de întârzieri sau anulări.

Următorul pas este reluarea negocierilor cu Consiliul, după ce discuțiile interinstituționale nu au produs un acord.

Potrivit publicației Calea Europeană, eurodeputații au votat cu 652 de voturi pentru, 15 împotrivă și 9 abțineri poziția privind revizuirea normelor UE, respingând intenția miniștrilor UE de a diminua drepturile pasagerilor aflate în vigoare din 2004.

Despăgubiri, asistență și excepții

În forma susținută de Parlament, pasagerii ar urma să poată primi despăgubiri între 300 și 600 de euro pentru perturbările zborurilor, în funcție de distanța parcursă.

Eurodeputații insistă ca dreptul la despăgubire sau redirecționare să rămână valabil dacă un zbor întârzie mai mult de trei ore, este anulat sau dacă pasagerilor li se refuză îmbarcarea, în timp ce poziția Consiliului ar condiționa despăgubirile de întârzieri de patru până la șase ore, în funcție de distanță.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Totodată, companiile aeriene ar fi scutite de plata despăgubirilor doar în situații precum dezastre naturale, război, condiții meteorologice sau conflicte de muncă neprevăzute care afectează operatorul aerian, aeroportul ori furnizorul de servicii de navigație aeriană.

Parlamentul mai cere menținerea obligațiilor de asistență pentru pasagerii blocați: băuturi răcoritoare la fiecare două ore de așteptare după ora inițială de plecare, o masă după trei ore și cazare pentru maximum trei nopți în cazul întârzierilor lungi, în toate circumstanțele.

Bagaje de cabină gratuite și reguli pentru pasagerii vulnerabili

Pe zona bagajelor, Parlamentul solicită informarea clară și la timp cu privire la proceduri și vrea ca pasagerii să poată lua la bord, fără costuri suplimentare, un articol personal (de exemplu, geantă de mână, rucsac sau laptop) și un bagaj de mână mic, cu dimensiuni maxime totale de 100 cm (suma lungimii, lățimii și înălțimii) și o greutate maximă de 7 kilograme.

În plus, ar trebui păstrat dreptul de a alege între cărți de îmbarcare digitale și cele pe hârtie.

Pentru călătorii vulnerabili, proiectul prevede dreptul la despăgubiri, redirecționare și asistență dacă pierd un zbor din cauză că aeroportul nu i-a ajutat să ajungă la poarta de îmbarcare la timp.

Parlamentul mai cere prioritate la îmbarcare pentru pasagerii cu mobilitate redusă, femeile însărcinate, sugarii și copiii în cărucioare însoțiți de o persoană, precum și loc adiacent pentru persoanele însoțitoare, fără costuri suplimentare.

Aceeași regulă ar urma să se aplice și adulților care călătoresc cu copii sub 14 ani și celor care însoțesc persoane cu mobilitate redusă, pentru a putea sta lângă aceștia fără taxe suplimentare.

Cereri mai simple și pașii următori în procesul legislativ

Parlamentul susține introducerea unor formulare precompletate pentru cererile de despăgubire și rambursare, cu scopul de a simplifica procesarea și de a ajuta pasagerii și companiile aeriene să evite agențiile de despăgubiri.

În acest cadru, transportatorii ar trebui să trimită pasagerilor afectați de anulări sau întârzieri un formular precompletat în maximum 48 de ore de la perturbare, iar călătorii ar avea la dispoziție un an pentru depunerea cererii.

În procedura de a doua lectură, poziția Parlamentului este transmisă Consiliului. Dacă miniștrii UE nu acceptă toate amendamentele, urmează convocarea unui „comitet de conciliere” pentru a negocia forma finală a proiectului.

Dosarul are un parcurs îndelungat: după propunerile Parlamentului din 2014, actualizarea normelor a rămas blocată timp de 11 ani în Consiliu, iar abia în iunie 2025 miniștrii UE au ajuns la un acord politic care a permis deschiderea negocierilor; discuțiile interinstituționale au început în octombrie 2025, însă fără rezultat, ceea ce a dus la adoptarea poziției actuale în a doua lectură.