Român de 38 de ani, ucis în Italia în condiții misterioase. Apelul familiei îndurerate

Aurel Ivanovici, un român în vârstă de 38 de ani, a fost ucis în Italia, în condiții misterioase, iar familia se luptă acum nu numai cu durerea pierderii și lipsei de răspunsuri, ci și cu dificultățile întâmpinate în a-i repatria trupul neînsuflețit pentru a-i oferi o înmormântare decentă, pe pământul natal.

4
Aurel Ivanovici, ucis în Italia la 38 de ani, în condiții misterioase. Sursă foto: Facebook.

Potrivit celor declarate de Sorina Moraru, sora lui Aurel, familia a aflat că bărbatul a fost ucis în Italia în cursul zilei de luni, 19 ianuarie 2026, și a lansat un apel la donații pentru acoperirea cheltuielilor de repatriere.

„Cu inimile sfâșiate, vă anunțăm că fratele nostru a fost ucis în Italia. Dorința familiei este să îl aducem acasă, în România, pentru a-l conduce pe ultimul drum așa cum se cuvine”, a scris ea pe Facebook.

Într-o discuție cu redacția noastră, Sorina a precizat că fratele ei locuia în localitatea Torremaggiore, provincia Foggia din regiunea Puglia, iar în România era originar din sat Viile, comuna Fărtănești din județul Galați. De asemenea, mai precizează femeia, Aurel nu era însurat și nu avea copii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
5
Aurel Ivanovici. Sursă foto: Facebook.

În privința circumstanțelor decesului, sora bărbatului ne-a declarat că „a fost ucis, dar nu prea știm prea multe. Nu știu să vă spun mai multe”.

Din păcate, suma necesară repatrierii trupului neînsuflețit depășește posibilitățile familiei, de aceea orice contribuție poate ajuta.

Persoanele cu inimă mare care vor să ajute familia lui Aurel să-l conducă cum se cuvine pe ultimul drum pot contribui folosind conturile de mai jos:

  • RO39 REVO 0000 1708 8532 1486 – Moraru Sorina

  • RO73 REVO 0000 1052 1265 8348 – Viorica Cadu

Între timp, familia și prietenii plâng pierderea suferită și-l omagiază pe Aurel prin mesaje de rămas-bun și apreciere publicate pe rețelele de socializare.

„Dumnezeu să te ierte frățiorul meu! Vei rămâne veșnic în inimile noastre”, a scris Sorina Moraru.

„Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău, iar familiei să îi dea putere să treacă peste această mare pierdere. Ai plecat prea devreme dintre noi. Nu te vom uita niciodată. Drum lin printre îngeri, Aurel”, a transmis și Oana Angelica Murgu.