O tentativă de înșelăciune prin telefon a fost dejucată miercuri, 10 decembrie 2025, în localitatea italiană Casorate Sempione din provincia Varese, regiunea Lombardia, după ce badante unei pensionare a reacționat rapid și a preluat apelul în care escrocii se prezentau drept carabinieri.
Potrivit VareseNews, episodul a fost făcut public de primarul Dimitri Cassani, care a transmis un avertisment comunității și a îndemnat oamenii să sune imediat la forțele de ordine atunci când au suspiciuni.
„Tocmai am fost informat despre o tentativă de înșelăciune telefonică asupra unei persoane în vârstă, în care escrocii s-au dat drept carabinieri.
Din fericire, în casă era doamna care o îngrijește și care i-a luat telefonul din mână când a înțeles că ceva nu e în regulă; evident, escrocii au închis imediat”, a declarat edilul.
Cassani a subliniat că această perioadă este una în care astfel de încercări se înmulțesc:
„Știu că poate părea banal, dar dacă aveți persoane în vârstă în casă sau pe care le cunoașteți, reamintiți-le să fie atente; e perioada în care acești ticăloși sunt extrem de activi. Să le facem viața puțin mai grea.”










