Mărturia cutremurătoare a surorii Elenei, românca îngropată în Italia fără familie. „Nu mi-aș fi lăsat sora singură pe ultimul drum”

Elena Lăcrămioara Gurgu, o tânără româncă în vârstă de numai 26 de ani și originară din Brăila, și-a pus capăt zilelor la data de 7 septembrie 2025, în penitenciarul Sollicciano din Florența, în Italia, unde se afla încarcerată.

Pe 15 octombrie, trupul ei neînsuflețit a fost condus pe ultimul drum în cimitirul Trespiano din același oraș, fără nicio rudă prezentă – doar opt persoane, printre care preotul capelan al închisorii, voluntari și câțiva oameni care încercaseră în trecut să o ajute.

O tăcere dureroasă a învăluit momentul, iar familia din România nu a răspuns apelului Ambasadei, potrivit relatărilor din presa italiană.

La scurt timp după înmormântare, o femeie a scris redacției noastre pentru a rupe tăcerea și a spune adevărul despre trecutul Elenei.

Este vorba despre una dintre surorile ei, în total fiind cinci surori și doi frați în familie, unii de pe mamă și alții de pe tată.

Din dorința de a-i proteja identitatea, numele acesteia nu va fi făcut public, însă mărturia ei, de o durere sfâșietoare, luminează o poveste ascunsă sub ani de suferință, abuz și teamă.

„Elena Gurgu este sora mea. Eu sunt una dintre fetele care au fugit de acasă. A plecat ea, și apoi eu… Sora mea, la fel ca mine, a fost abuzată de tatăl nostru, puse la cerșit și obligate de către părinți să întreținem relații cu persoane necunoscute pentru ei”, a povestit femeia.

„Dormeam în case abandonate… Tatăl meu m-a lăsat însărcinată și am născut o fetiță cu o tumoare, ceea ce i-a cauzat decesul. Nici mama, nici frații nu m-au crezut când am spus că am fost abuzată”, a mai mărturisit sora Elenei.

După ani de tăcere și fugă, Elena i-ar fi scris surorii sale, recunoscând că tot ce trăiseră era adevărat:

„Mi-a spus că am avut dreptate în ceea ce îl privește pe tatăl nostru, dar nu a vrut să continuăm să ținem legătura, de frică să nu fie găsită. Îi era teamă să nu fie găsită de ei, cum la fel îmi era și mie.”

Sora Elenei a explicat că, din cauza numelor de familie diferite, autoritățile nu au reușit să o găsească atunci când au fost anunțați părinții.

„Nu mi-aș fi lăsat sora singură pe ultimul drum”, spune ea printre lacrimi.

„Vreau ca acest mesaj să fie publicat anonim, fără identitatea mea, și să nu mai fie lăsate comentarii despre familie, cum că ar fi fost săracă sau fără posibilități. Ei nu se pot numi familie.”

Din păcate, acuzațiile extrem de grave făcute de sora Elenei nu pot fi verificate și confirmate decât de autorități, prin urmare trebuie să precizăm că tatăl celor două tinere beneficiază până atunci de prezumția de nevinovăție până când aceste fapte vor fi denunțate, anchetate, confirmate și condamnate de instituțiile statului.

Cu toate acestea, menționăm că toate abuzurile povestite de sora Elenei au fost confirmate și de o altă rudă care ne-a scris de asemenea pe pagina noastră Facebook, fără să știe că am fost contactați deja de una dintre surori, și care ne-a rugat să-i protejăm identitatea fiindcă nu dorește să aibă probleme cu tatăl tinerelor.

Totodată, și această rudă spune că nu știa despre deces până nu a citit articolul publicat de noi ieri.

Despre Elena, sora ei vorbește cu drag și cu respect, amintind de forța și lumina din sufletul ei:

„Chiar dacă a ales acest drum, vreau ca sora mea să fie cunoscută ca o fată puternică, pentru că a trecut prin atâtea… doar că așa a ales ea liniștea pentru sufletul ei. Elena era o fată comunicativă, deschisă și zâmbitoare.”

În rândurile ei, femeia lansează și un apel către alte fete care trăiesc traume asemănătoare:

„Povestea noastră este lungă și dureroasă. Vreau să fie cunoscută în întregime, pentru că sunt foarte multe fete care au fost în situația noastră și probabil nu găsesc forța sau puterea să treacă peste.

Elena a obosit să mai lupte, dar eu am rămas în picioare și mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea cu care m-a înzestrat. Fără Dumnezeu e greu de dus aceste dureri. Îi îndemn pe toți cei care suferă să creadă că Dumnezeu oferă și o a doua șansă.”

Sora Elenei trăiește și ea în străinătate și spune că ultima oară a vorbit cu aceasta în urmă cu cinci ani și jumătate. De atunci, fiecare amintire s-a transformat într-o rană deschisă.

„Am fost bine și împăcată până să văd aceste știri despre sora mea… de când le-am văzut, nu-mi găsesc liniștea, iar tristețea mi-a acoperit sufletul. Lacrimile mele nu sunt îndeajuns pentru sora mea, care și pe ultimul drum a fost singură.”

Cuvintele ei rămân o rugă tăcută pentru pacea sufletului Elenei Gurgu, tânăra care a căutat iubirea și liniștea într-o lume care i le-a refuzat mereu.