Un bărbat din Italia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului „Pellegrini” din Napoli acuzând durere toracică persistentă, sugerând inițial un potențial infarct.
Investigațiile au scos însă la iveală o cauză cu totul neașteptată: un dop metalic de sticlă, cu margine în formă de „coroană”, era înțepenit în esofag de câteva zile, relatează Il Messaggero.
Potrivit relatării pacientului, durerea intensă nu era legată de efort și nu era însoțită de dificultăți respiratorii.
Echipa medicală a efectuat de urgență testele cardiologice uzuale – electrocardiogramă și dozarea enzimelor cardiace – care au ieșit negative, excluzând o cauză ischemică.
Cu toate acestea, persistența durerii, senzația de corp străin și odinofagia au determinat medicii de la Urgențe, condusă de Emilio Bellinfante, să continue investigațiile cu o radiografie toracică.
Imaginea a evidențiat astfel o umbră rotundă, radioopacă, la nivelul esofagului mijlociu. Ceea ce părea un posibil episod cardiac s-a dovedit a fi „un caz singular: dopul de la sticlă”.
Pacientul a fost transferat la secția de Chirurgie, condusă de Alberto D’Agostino, unde a fost supus de urgență unei esofagogastroduodenoscopii, în sedare profundă, cu intubare în sala de operație.
Endoscopia a arătat dopul metalic, blocat la circa 28 de centimetri de incisivi, cu edem și început de ulcerație a mucoasei înconjurătoare.
Intervenția a fost realizată endoscopic de Vittorio D’Onofrio, responsabilul Unității Operative Simple Departamentale de Gastroenterologie și Endoscopie a spitalului „Pellegrini”, asistat de asistentele Sarnelli Rosaria și Sarnelli Silvana și de echipa medico-chirurgicală de sală.
Recuperarea corpului străin s-a făcut cu un clește de prindere tip „dinți de șobolan”, montată cu un capac de protecție la vârful endoscopului, ceea ce a permis extragerea dintr-o singură încercarea, fără traumatizarea peretelui esofagian.
„Datorită abordării multidisciplinare a medicilor din cadrul Spitalului Pellegrini și intervenției endoscopice rapide, care a fost decisivă, experiența pacientului nostru s-a încheiat în cel mai bun mod”, a declarat directoarea sanitară, Maria Corvino.
Potrivit echipei medicale, „corpul străin a fost îndepărtat fără complicații, iar bărbatul italian a putut să se întoarcă acasă în aceeași seară, fără traumatisme și cu remiterea rapidă a simptomelor”.