Badantă bătută și exploatată în Italia: primea doar 450 de euro salar și lucra 7 zile din 7

O femeie de naționalitate străină angajată ca badantă la Taranto, în Italia, a fost exploatată timp de aproape doi ani, fiind plătită cu puțin peste 2 euro pe oră și agresată fizic de membrii familiei pentru care lucra.

Cazul a ieșit la iveală după o anchetă a Parchetului din Taranto, relatează La Gazzetta del Mezzogiorno, care a dus la acuzații grave împotriva unei reprezentante a unei asociații și a două persoane din familia asistatei.

Potrivit dosarului întocmit de procurorul Salvatore Colella, femeia a lucrat din mai 2022 până în februarie 2024, șapte zile din șapte, câte șase ore pe zi, pentru suma de 450 de euro pe lună.

Promisiunea unui contract de muncă nu s-a materializat niciodată. În plus, îngrijitoarea era obligată să plătească din propriul buzunar persoanele care o înlocuiau atunci când își lua concediu, pentru ca asistența să nu fie întreruptă.

Procurorii au reținut acuzația de cămătărie a forței de muncă împotriva unei femei de 55 de ani, reprezentanta legală a asociației care a intermediat serviciul.

Conform anchetei, aceasta ar fi „recrutat” îngrijitoarea impunându-i un program de șase ore zilnic, șapte zile pe săptămână, pentru salariul lunar de 450 de euro.

Situația a degenerat în ianuarie 2024, când femeia a fost agresată de o localnică de 49 de ani, rudă a persoanei asistate, și de fiica minoră a acesteia. Victima a fost lovită cu palme, pumni și lovituri în spate.

În același incident, a fost agresată și fiica îngrijitoarei. Deși medicii i-au acordat o îngrijire de șapte zile, femeia nu a putut beneficia de concediu medical și a fost nevoită să continue munca.

Cazul a ieșit la lumină după ce victima, asistată de avocata Daniela Lafratta, a depus plângere la poliție.

Femeia intenționează acum să se constituie parte civilă în procesul ce urmează să înceapă la tribunal.