Un român în vârstă de 47 de ani, dispărut de aproape două săptămâni în zona rurală din Sambuca di Sicilia, provincia Agrigento din Italia, a fost găsit în viață după 12 zile de căutări intense.

Bărbatul, care lucrează ca cioban, este stabilit de câteva luni într-o zonă unde trăiește o comunitate numeroasă de români.
El a fost localizat într-o veche pivniță abandonată din zona Adragna, grație eforturilor comune ale Pompierilor din Sciacca și ale Departamentului de Protecție Civilă din Santa Margherita Belice.
Căutările, care au început în zori, au implicat unitatea TAS a comandamentului Agrigento, unități canine și un elicopter al Pompierilor din Catania.
Ciobanul, aflat într-o stare fizică rezonabilă, se hrănea, se pare, cu apă și mere.
Cauza dispariției sale rămâne necunoscută, dar descoperirea sa a marcat sfârșitul unei operațiuni de salvare intense care a mobilizat personal și echipamente în întreaga zonă.
La operațiunea de căutare au participat pompierii din Agrigento, specialiști ai unității TAS (Topografie aplicată la salvare), echipe cinofile și elicopterul „Drago 159” al departamentului de zbor din Catania.
De asemenea, carabinierii au sprijinit acțiunea desfășurată pe un teren vast și accidentat, relatează Agrigento Notizie.
Dispariția conaționalului nostru ridicase îngrijorări serioase, mai ales după ce turmele sale de oi au fost găsite rătăcind fără supraveghere.
Odată găsit, bărbatul a fost preluat de echipele de salvare și a primit îngrijiri medicale. Potrivit autorităților, starea lui de sănătate nu prezintă motive de îngrijorare.










