Un bărbat din Italia a murit sâmbătă, 30 august, în localitatea Castelfiorentino din provincia Florența, după ce a fost lovit de un fulger în timp ce își hrănea câinele în exteriorul locuinței.

Potrivit primelor constatări, carabinierii au stabilit că descărcarea electrică a atins mai întâi un fir metalic folosit pentru întins rufe, apoi a „sărit” pe bolul de metal al câinelui, lovindu-l mortal pe bărbat, care se numea Sauro Bellini și avea 65 de ani.
În momentul producerii incidentului, victima se afla în aer liber, cu un recipient metalic în mână. Ziua fusese caracterizată de instabilitate meteo.
Nu au existat martori direcți. Echipajele serviciului de urgență 118 au intervenit rapid, însă bărbatul era deja decedat. Parchetul din Florența a deschis verificări, iar procurorul Antonio Natale a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cu certitudine a cauzei morții.
Comunitățile din Pescia și Castelfiorentino au transmis condoleanțe pentru această tragedie considerată o fatalitate.
Cazuri recente similare în Toscana
Incidentul de la Castelfiorentino nu este singular. La 3 august, pe plaja din Piombino, în contextul unei schimbări bruște a vremii odată cu sosirea unei furtuni, un bărbat a fost lovit de fulger.
A intrat în stop cardiac, dar a fost salvat de echipajele 118, care, după manevre prelungite de resuscitare, i-au repornit inima; victima a fost ulterior transportată în cod roșu la spitalul din Siena.
În luna mai, la Carrara, trei muncitori dintr-o carieră au fost aproape loviți de un fulger. „Ne-am simțit aruncați de la sol, ajungând la câțiva metri distanță”, au povestit aceștia, fără a suferi însă leziuni fizice grave.
Zilele trecute, la Arezzo, un meteorolog a suferit o ușoară electrocutare după ce a ieșit în timpul furtunii ca să-și caute pisica speriată.
Bărbatul, identificat ca Lorenzo Sestini, a recunoscut că a făcut erori de siguranță în astfel de situații:
„Îmi căutam pisica și am ieșit fără să stau pe gânduri, dar situația meteo era dificilă și ar fi trebuit să rămân în casă.”