Român adoptat la 6 ani în Italia, își caută familia biologică. „Îmi doresc tare să-i cunosc, poate mai am și frați”

Un bărbat născut în România și adoptat în Italia lansează un apel emoționant pentru a-și găsi familia biologică.

Numele său la naștere a fost Bebe Marian Vicol, iar povestea sa începe în București, unde a venit pe lume la data de 19 iulie 1983.

Potrivit mărturiei sale, a fost crescut în orfelinatul din Sectorul 3 al Capitalei până la vârsta de 6 ani și jumătate, când a fost adoptat de o familie din Italia.

De atunci, nu a mai avut nicio informație despre părinții biologici sau despre posibilii săi frați.

„Din păcate, nu am detalii despre familia biologică, dar cu siguranță mama mea avea același nume ca și mine, Vicol,” spune bărbatul într-un mesaj public distribuit pe rețelele de socializare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Acesta își exprimă dorința profundă de a-și regăsi originile și lansează un apel public: „Dacă cineva își amintește de o familie Vicol, vă rog să contactați în privat pagina Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României!”

El îi îndeamnă pe toți cei care îi citesc mesajul să îl distribuie cât mai mult posibil, în speranța că vestea va ajunge la cei care l-ar putea ajuta să-și descopere trecutul.

„Îmi doresc tare să-i cunosc, poate mai am și frați și poate și ei la rândul lor se gândesc la mine și își doresc să mă cunoască,” adaugă el.

Apelul a fost făcut din Italia, țara care i-a oferit o nouă viață, dar dorința sa de a-și reconstrui legătura cu rădăcinile românești rămâne puternică.

Cei care dețin informații despre familia Vicol din București, în special din Sectorul 3, sunt rugați să ajute la această reîntregire printr-un simplu mesaj.

Cazul aduce în atenție trauma despărțirii de familie prin adopție internațională și dorința firească a multor persoane adoptate de a-și regăsi identitatea și legăturile de sânge.