Adolescentă româncă de 17 ani, obligată să cerșească în Italia în brațe cu fetița de 10 luni. Reținut concubinul fetei

Un tânăr de 22 de ani, cetățean român, a fost denunțat la autoritățile judiciare italiene după ce a fost surprins obligându-și concubina minoră, în vârstă de 17 ani, și fiica lor de numai 10 luni să cerșească sub un soare arzător la un semafor din cartierul Casale, localitatea Brindisi din regiunea italiană Puglia.

Intervenția autorităților a avut loc în jurul prânzului, joi, 12 iunie 2025, în cadrul unei acțiuni desfășurate de Secția de Patrulare din cadrul Poliției din Brindisi, informează publicația La Gazzetta del Mezzogiorno.

Acțiunea face parte dintr-un plan mai amplu inițiat de noul comandant al Poliției, comisarul Alfonso Terribile, pentru combaterea exploatării minorilor în activități de cerșetorie.

Trei echipaje au patrulat intens zona urbană, cu o atenție deosebită asupra cartierelor centrale și intersecțiilor cu semafoare.

1200-20250615-3
Sursă foto: La Gazzetta del Mezzogiorno.

În timpul verificărilor, doi agenți au observat o adolescentă cu o fetiță în brațe cerșind la un semafor, în plină caniculă. Polițiștii au intervenit imediat și au dus cele două minore la sediul Poliției, unde au primit îngrijiri și au fost îngrijite de femei polițist.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În paralel, o altă echipă a localizat un bărbat care stătea într-un loc umbrit, observând activitatea de cerșetorie desfășurată de tânără și fiica acesteia.

Identificat ca fiind G.P., cetățean român în vârstă de 22 de ani, bărbatul a fost reținut și condus la secție, unde i s-au făcut fotografii și i s-a întocmit dosar penal. Acesta este cercetat în stare de libertate pentru „folosirea minorilor în cerșetorie”.

La solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori din Lecce, adolescenta și fiica sa au fost plasate într-un centru de protecție pentru minori, unde vor beneficia de îngrijire și sprijin într-un mediu sigur.

Reprezentanții Poliției din Brindisi au precizat că această acțiune este parte a unei strategii extinse de prevenție, menită să îmbunătățească siguranța publică și să asigure o conviețuire civilizată pentru întreaga comunitate locală.