Seara de 9 martie 2024 a fost una istorică pentru două orașe reprezentative a două state ale Europei care de veacuri își împletesc destinele.
Orașul Venaria Reale din Italia și-a îmbrățișat parcursul de veacuri cu cel al orașului Sinaia din România.
Cu mult orgoliu național și cu multă recunoștință către Bunul Dumnezeu dar și către cei care au înlesnit începutul acestui proces de înfrățire a acestor două orașe, în seara de sâmbătă s-a simțit din plin faptul că emoțiile semnării „Pactului de prietenie” și-au pus o amprentă deosebită în sufletele celor prezenți.
La acest istoric eveniment, organizat prin Consulatul Român de la Torino, de către domnul primar al orașului Venaria Reale, Fabio Giulivi, dimpreună cu Consiliul Municipal, la inițiativa comunității românești din Venaria Reale reprezentată de Parohia Ortodoxă Română „Sf. Cuv. Ilarion cel Mare” cu Binecuvântarea Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, au luat cuvântul reprezentații instituțiilor prezente:
Doamna consilier pentru înfrățiri Pamela Palumbo, domnul Consul General al României la Torino, Cosmin Dumitrescu, domnul primar al orașului Sinaia, Vlad Oprea, Pr. Drd. Valeriu Drăgănescu și domnul primar al orașului Venaria Reale.
Astfel, comunitatea românească din Venaria Reale a recunoscut în delegația română sosită din orașul românesc Sinaia, delegație condusă de domnul primar Vlad Oprea, sufletul românesc de acasă cuprins de dor a tot ceea ce înseamnă poporul român locuitor pe teritoriul Italiei.
De asemenea, autoritățile locale din orașul Venaria Reale, reprezentate de domnul primar Fabio Giulivi, nu au făcut altceva decât să îmbrățișeze încă o dată sufletul românesc cu obișnuita lui ospitalitate și cu obișnuitul respect.
Un moment deosebit în care cei care se dovedesc buni locuitori ai orașului Venaria Reale, atât români cât și italieni, au împărtășit într-un singur gând aceeași emoție, aceeași sinceritate și același suflu european fratern și de bun augur.