Trei diaconi permanenți români au fost hirotonisiți la Torino

Duminică 19 noiembrie 2023, în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, cinci candidați la Diaconatul Permanent, trei dintre ei români: Octavian Matei, Silviu Catana și Iosif Mihăieș au primit consacrarea prin impunerea mâinilor Arhiepiscopului Roberto Repole împreună cu Preasfințitul Petru Sescu.

Diaconii – după cum a explicat atât de bine și pr. Cristian Bîrnat pe postul de radio ERCIS FM în cadrul emisiunii Dialoguri de suflet, marți 14 noiembrie, tema acesteia fiind „Diaconul, slujitor al Cuvântului, al liturgiei și al carității” – sunt, după cum ilustrează Constituția Lumen Gentium a Conciliului Vatican al II-lea la numărul 29:

„Bărbați de vârstă matură chiar și căsătoriți, precum și tineri potriviți, pentru care, însă, legea celibatului trebuie să rămână intactă” asupra cărora „li se impun mâinile nu pentru preoție, ci pentru slujire. De fapt, sprijiniți de harul sacramental, în „diaconia” liturghiei, predicării și carității slujesc poporului lui Dumnezeu, în comuniune cu episcopul și presbiteratul său”.

Pregătirea pentru această importantă sărbătoare a început sâmbătă 18 noiembrie, la Biserica Madonna del Carmine, cu Veghea de rugăciune pentru vocații, când ne-am rugat împreună, chemați la reciprocitate, să fim un singur trup, ramuri ale aceleiași vițe de vie, Biserica, pentru binecuvântarea diaconilor permanenți.

Liturghiile duminicale ale comunității, de la ora 9.00 și ora 11.00, au continuat rugăciunea începută, împreună cu Preasfințitul Petru Sescu, Episcop Auxiliar de Iași, cu părintele Isidor Iacovici, coordonator naţional pentru pastoraţia românilor catolici de rit latin în Italia și responsabil pentru preoţii români latini din diaspora, cât și cu părintele Octavian Constantin Enache, care au binevoit să însoțească comunitatea din Torino.

- Continuarea după publicitate -

Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul este lăcașul de cult unde se păstrează, încă din anul 1578, Giulgiul lui Isus. Edificiul auster dar care emană o spiritualitate aparte, a găzduit mare parte a reprezentaților Diecezei de Torino care împreună cu rudele, prietenii, conaționalii viitorilor diaconi au participat la hirotonisirea acestora prin impunerea mâinilor Arhiepiscopului Roberto Repole, concelebranți fiind atât PS Mons. Petru Sescu cât și PS Mons. Alessandro Giraudo.

Prezențe semnificative au fost și cele ale reprezentantului Consulatului General al României la Torino, dl. Mihai Manolescu, a părintelui Paul Porcescu de la Biserica Ortodoxă Română din Settimo Torinese, a părintelui Isidor Iacovici, a părintelui Octavian Constantin Enache, a părintelui Iosif Pătrășcanu și a diaconilor permanenți „veterani”: Francisc Benedic și Eduard Măriuț.

La începutul Sfintei Liturghii, diaconii au fost prezentați comunității, ca apoi, după proclamarea Evangheliei să fie chemați deoarece „s-au demonstrat demni pentru a deveni diaconi”. Unul câte unul: Alessandro Cascio, Ivan Tamietti, Octavian Matei, Silviu Catana și Iosif Mihăieș au răspuns: „Eccomi! Iată-mă!” (Is. 6,8) acestei slujiri „cu adevărat diaconală, atât în viața liturgică și pastorală, cât și în lucrările sociale și caritabile” întrucât „harurile care aparțin diaconilor sunt necesare vieții Bisericii”, după exemplul Sfintei Fecioare Maria, care la chemarea, anunțul arhanghelului Gabriel a răspuns: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Lc. 1,35).

După proclamarea Evangheliei făcută de către pr. Diacon Francisc Benedic, a urmat omilia ÎPS Roberto care a fost caracterizată de cuvintele: veghe, responsabilitate și încredere. Vegherea în așteptarea parusiei Domnului, o veghe nu inertă, ci atentă mai ales la lucrurile mici (un singur talant, de exemplu), o veghe din care este necesar să se nască o responsabilizare interioară prin conștientizarea faptului de a fi destinatari ai imensului dar al lui Dumnezeu (darul vieții proprii, unice și singulare) și, de consecință, responsabilitatea față de ceea ce suntem și am primit, însoțite zilnic de convingerea că Tatăl are încredere în noi și ne încredințează bunurile sale. Vom fi responsabili dacă vom răspunde cu frica față de încrederea sa și nu cu responsabilitatea.

Iar diaconii, tocmai prin chemarea primită, au responsabilitatea de a transmite nu atât idei ci mai cu seamă credința moștenită în sânul familiilor, crescută în mijlocul comunității, valorizând și transmițând fiecare talant primit, pentru a „molipsi” cât mai multe persoane, acceptând totodată riscul implicit al acestei responsabilități, pentru a putea transmite caritatea cu care Dumnezeu ne iubește: „Sper ca Domnul să ne îngăduie să găsim calea credinței creative (pentru că o Biserică care nu riscă noi drumuri pentru a transmite altora talantul pe care l-a primit este o biserică urâtă) și să putem spune la sfârșitul vieții noastre că am fost slujitori credincioşi şi folositori”.

Au urmat diferitele pasaje ale celebrării: candidații și-au exprimat public consensul de a fi consacrați și promisiunea de respect filial și de ascultare; rugăciunea credincioșilor; litania tuturor Sfinților; rugăciunea dinainte de impunerea mâinilor care a fost rostită de către ÎPS Roberto cu un ton patern, de o căldură impresionantă; invocarea Duhului Sfânt și impunerea mâinilor într-o liniște impunătoare; primirea veșmintelor diaconale în timp ce comunitatea îl binecuvânta și îl lăuda pe Dumnezeu; încredințarea Sfintelor Evanghelii urmat de momentul în care noii-diaconi au fost primiți în marea familie a Diecezei din Torino prin îmbrățișarea și sărutul oferit fiecărui presbiter prezent.

O altă mare bucurie și mândrie a românilor catolici stabiliți la Torino, prezenți în număr semnificativ la această celebrare împreună cu părintele capelan Iulian Herciu, a fost interpretarea în limba română a unei strofe din psalm și a cântecului „Veniți la mine toți cei osteniți” la Sfânta Împărtășanie.

A fost o ocazie deosebită de a face cunoscut corul comunității noastre întregii dieceze: Simona, Loredana, Lidia, Mihaela, Vica, Bernadeta, Cristina, Ionel, Flavian, Egidiu, Cristian, Sergiu reușesc să ducă mai departe cu bucurie și înflăcărare ceea ce Octavian Matei a sădit de-a lungul timpului în inimile lor: dragostea pentru muzică, pentru cântecele „susurate” în dulcea noastră limbă românească, dar și acceptarea tuturor sacrificiilor pe care acest parcurs le cere.

Slujirea diaconală pe care conaționalii noștri au ales să o îmbrățișeze, devine mai marcată și semnificativă în cea de-a șaptea Zi mondială a săracilor, chiar prin invitația Sfântului Părinte Papa Francisc: „să ne gândim atunci la multele sărăcii materiale, la sărăcia culturală, la sărăcia spirituală ale lumii noastre; să ne gândim la viețile rănite care locuiesc în orașele noastre, la săracii deveniți invizibili, al căror strigăt de durere este înăbușit de indiferența generală a unei societăți ocupate și distrase”, chemați fiind să pună în practică ceea ce cuvântul diacon (ce provine din grecescul „diaconia”) folosit cam de o sută de ori în Noul Testament, transmite prin însuși sensul său: acela de a fi ministru și slujitor.