Asociația Politeia din Italia: Sesiuni de informare privind importanța participării românilor la viața politică si socială din Peninsulă

- Conținut sponsorizat -

În conformitate cu programul anunțat anterior, Asociația Politeia din Roma, care grupează parte din consilierii români aleși în Italia, a organizat la Milano, la sediul Consulatului General al României o masă rotundă având ca subiect participarea conaționalilor noștri la viața politică si socială în Peninsulă.

Evenimentul – primul din cadrul proiectului „Sunt informat, particip și decid” s-a desfășurat pe 28 iulie ac. și a fost deschis de consulul Florin Pascu, gerant interimar la CG Milano.

Sursa foto: Asociația Politeia

George Miloșan (fost diplomat în Italia) a făcut o paralelă (cu multe exemple) între evoluția politică a comunității italiene din Statele Unite și cea a diasporei românești din Italia; totodată, a reliefat necesitatea participării românilor la viața politică italiană nu doar ca o componentă a procesului de integrare, ci și ca factor esențial al relațiilor intercomunitare prezente și viitoare.

Sursa foto: Asociația Politeia

Au intervenit membri ai mediului asociativ din capitala lombardă, președinți de asociații, români care au candidat la alegerile locale din Italia. Manifestarea a fost moderată de Irina Ilona Lazăr, președintele Asociației Politeia.

Pe 19 iulie a avut loc la Torino a doua etapă a proiectului, la sediul Primăriei Torino, eveniment organizat cu sprijinul Consulatului General al României din localitate.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Sursa foto: Asociația Politeia

În deschidere au luat cuvântul d-na Ioana Gheorghiaș – consul general – și d-na Giovanna Pentenero – delegata pe probleme europene din cadrul Primăriei Torino.

Au conferențiat: George Miloșan, cu o temă legată de evoluția politică a comunității românești din Italia, pornind de la rădăcinile istorice ale procesului integrării și prof. Giorgio Giavarra, al cărui cadru tematic a fost axat pe necesitatea unui marketing politic adecvat atunci când românii se hotărăsc să participe la viața politică a comunității gazdă.

Au intervenit: Paul Vatamanu – vicepreședintele Asociației Politeia și președintele Consiliului Comunal din Azzano Decimo – regiunea Friuli Venezia Giulia, Carmen Paius – consilier Primăria Scurzolengo, regiunea Piemont, Marius Lupașcu – fost consilier Primăria Pinerolo, Mihaela Gabor – fost consilier Primăria Druento.

Manifestarea, moderată de Irina Ilona Lazar a avut loc în Sala della Congregazione de la Primăria Torino. Proiectul „Sunt informat, particip și decid” se bucură de sprijinul financiar al Departamentului Românilor de Pretutindeni.