Soția criminalului român în serie din Italia i-a adus un cadou de la copii în tribunal. „Ești super-tatăl nostru”

Vasile Frumuzache a fost condamnat la închisoare pe viață în Italia, în dosarul uciderii Denisei Paun și Anei Maria Andrei.

Decizia a provocat reacții puternice în sala de judecată, unde mama Denisei a izbucnit în plâns, iar tricoul purtat de criminal a atras critici din partea părților civile, relatează ziarul La Nazione.

Curtea cu Jurați a ajuns la verdict după patru ore de deliberări. Judecătorii au reținut acuzațiile formulate împotriva bărbatului, care își recunoscuse faptele, și au stabilit pedeapsa detenției pe viață, la care se adaugă 18 luni de izolare pe timpul zilei.

Instanța a recunoscut agravanta motivelor futile în cazul Anei Maria Andrei, însă nu și premeditarea pentru uciderea Denisei Păun, fapt care a nemulțumit părțile civile.

La pronunțarea sentinței, mama Denisei, prezentă ca de fiecare dată în sală și asistată de avocata Sabrina Serroni, nu a mai putut face față tensiunii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Femeia, care fusese prima persoană ce a reclamat dispariția fiicei sale și a susținut că era vorba despre o situație neobișnuită, a plâns și nu a mai reușit să vorbească despre proces.

image (2)
Mama Denisei Maria Păun în lacrimi, la tribunal. Sursă foto: Giuseppe Cabras/New Press Photo via La Nazione.

Frumuzache a asistat la verdict fără să arate vreo reacție vizibilă. În sala bunker din Florența, el a venit îmbrăcat cu un tricou primit de la familie, pe care apăreau amprentele celor doi copii și ale soției, alături de mesajul: „Ești super-tatăl nostru”.

image
Vasile Frumuzache cu tricoul pe care scria „Ești super-tatăl nostru”. Sursă foto: Giuseppe Cabras/New Press Photo via La Nazione.

Alegerea vestimentară a stârnit discuții, mai ales în contextul în care ancheta coordonată de Parchetul din Prato a stabilit că bărbatul și-a lăsat copiii singuri acasă în noaptea de 15 spre 16 mai 2025, când a mers să o întâlnească pe Denisa la residence-ul Ferrucci. Acolo, femeia a fost strangulată, iar trupul ei a fost decapitat, capul fiind ulterior ars.

Avocata Marianna De Simone, care i-a reprezentat pe nepoții minori ai Denisei, admiși ca părți civile, a criticat gestul: „Nu mi s-a părut potrivită situației.” Soția lui Frumuzache, aflată și ea în sală, a răspuns scurt: „Este un cadou de la copii.” Femeia nu a comentat sentința și a păstrat o atitudine rece, fără reacții evidente.

image (1)
Soția lui Vasile Frumuzache. Sursă foto: Giuseppe Cabras/New Press Photo via La Nazione.

Apărarea a anunțat că va aștepta motivarea hotărârii înainte de a decide dacă va ataca sentința. „Sentința lasă un gust amar, pentru că recunoaște una dintre agravante, motivele futile, dar nu premeditarea. Însă acest lucru a exclus posibilitatea de a obține circumstanțele atenuante generale. Așteptăm să citim motivarea pentru a decide asupra apelului”, a declarat avocatul Diego Capano. Întrebat despre tricou, acesta a spus: „Nu cred că are vreo semnificație.”

Nemulțumirea a fost exprimată și de partea civilă. „Am rămas foarte dezamăgiți și sperăm ca Parchetul să intervină”, a transmis avocata De Simone, referindu-se la lipsa agravantei premeditării în cazul Denisei.

Curtea cu Jurați a stabilit și plata unor sume provizorii către părțile civile. Familia celor două victime și asociația împotriva violenței asupra femeilor și minorilor „Insieme a Marianna” urmează să primească, în total, 445.000 de euro.

Procesul de primă instanță s-a încheiat la exact un an de la arestarea lui Frumuzache. Bărbatul fusese prins în apropierea locuinței sale din Monsummano, în urma unei intervenții a anchetatorilor. După reținere, el a recunoscut uciderea Denisei și i-a condus pe anchetatori spre rămășițele abandonate pe un teren de pe colinele din Montecatini Terme.

Câteva zile mai târziu, Frumuzache a admis și că o omorâse, în iulie 2024, pe Ana Maria Andrei, al cărei cadavru fusese aruncat în aceeași zonă. Anchetatorii l-au pus sub presiune după ce, în timpul unei percheziții în locuința lui, au găsit BMW-ul Anei Maria închis într-un șopron.

Pentru cele două crime, bărbatul a oferit explicații diferite. În cazul Denisei, el a susținut că femeia l-ar fi șantajat, amenințând că îi va spune soției despre rapoartele lor intime dacă nu primea 10.000 de euro.

Despre Ana Maria, Frumuzache a afirmat că ar fi ucis-o după ce l-a refuzat fiindcă a aflat că este român. Aceste versiuni nu i-au convins pe anchetatori și, probabil, nici pe judecători.