Sofia are cinci luni acum și în ciuda faptului că este alimentată prin sondă, demonstrează că este mai puternică decât se așteptau cu toții și nu se dă bătută. Mai ales dacă ținem cont că nici nu era venită pe lume încă și a riscat să fie ucisă de un infractor care i-a lovit mama cu mașina pe trecerea de pietoni când era gravidă în a noua lună.
Accidentul a avut loc în data de 23 mai 2019, la un sens giratoriu din Orbassano, lângă Torino și vă informam despre el la acea dată aici. Elena Țugui, tânăra mamă de numai 19 ani, traversa strada pe trecerea de pietoni în timp ce soțul ei, Marius Stan – 20 de ani, se afla în apropiere și împingea căruciorul cu cumpărături spre micul lor apartament închiriat în zona Tetti Francesi, aflată în localitatea învecinată, Rivalta di Torino. În numai câteva secunde, o mașină a sosit în viteză și a secerat-o pe Elena la pământ, apoi a fugit de la fața locului fără nicio reținere.
Tânăra mamă româncă, gravidă pe atunci luna a noua, a ajuns de urgență la spitalul Cto din Torino și în ciuda faptului că nu a suferit răni grave, șocul prin care a trecut se pare că a provocat o lipsă de oxigen fătului, iar acest lucru a dus la complicații mult mai grave. La numai câteva ore după accident Elena a adus-o pe lume pe Sofia, dar acea lipsă de oxigen i-a provocat micuței daune cerebrale care și astăzi, la cinci luni de la naștere, o împiedică să trăiască o viață normală.
În primele patru luni de viață ale Sofiei, viața celor trei membri ai familiei s-a învârtit în jurul medicilor de la spitalul Regina Margherita din Torino care au urmărit fazele cele mai critice prin care trece fetița. Micuța nu reușește să înghită mâncarea în mod autonom și pentru a fi hrănită, medicii au conectat-o la un aparat care o alimentează forțat prin intermediul unei sonde, în timp ce un aspirator îi curăță căile respiratorii pentru a evita sufocarea cu mâncare.
„Crește în greutate, chiar și cu sonda, este hrănită bine evident și asta mă liniștește un pic”, spune Elena citată de La Repubblica.
Tânăra mamă s-a vindecat repede în urma accidentului și a nașterii de urgență, dar medicii au fost nevoiți să țină fetița în spital timp de câteva luni și abia la sfârșitul lunii august a fost externată și ea. Întreaga comunitate din Rivalta di Torino a fost solidară cu Elena, Marius și Sofia și i-a ajutat fiecare cum au putut, de la vecini, la avocații firmei Giesse care se ocupă cu despăgubiri în cazurile de accidente rutiere sau de muncă și până la primarul localității.
Avocații au reușit să obțină pentru conaționalii noștri un avans de la firma de asigurări a mașinii care a lovit-o pe Elena și care era condusă de un cetățean italian de origine marocană, Samir Ouelmess, în vârstă de 28 de ani. Bărbatul a fost arestat la circa o săptămână după accident, iar anchetatorii au descoperit că acesta nu avea nici măcar permis de conducere.
Cu acel avans, Elena și Marius au reușit să închirieze un apartament mai mare în aceeași zonă și au adus-o lângă ei și pe bunica Sofiei să îi ajute cu treburile, mai ales dacă ne gândim că tânăra mamă încă mai are frică să iasă din casă, mai ales singură.
„Lumea de afară îi provoacă frică, nu iese de bunăvoie din casă și mai ales singură”, spun cei care o cunosc.
Marius în schimb iese în fiecare zi, fiindcă lucrează ca zidar și se zbate să asigure cele necesare familiei sale în ciuda vârstei fragede pe care o are, ca și soția sa dealtfel. Încearcă de asemenea să le ofere și o viață normală, care să includă și o ieșire la lac, la un grătar cu prietenii sau un concediu în România, de sărbători, deși nu va fi ușor având în vedere starea de sănătate a Sofiei.
Din fericire, comunitatea din Rivalta continuă să le fie alături, localnicii i-au ajutat și să mobileze casa pe care au închiriat-o și i-au ajutat și cu practicile birocratice la care se pare că, dacă se duc singuri, nu sunt primiți la fel ca atunci când vin însoțiți cu un italian.
„Știu că e urât să spun asta, dar îmi dau seama că se schimbă comportamentul funcționarilor când îi însoțesc eu, față de atunci când se prezintă singuri, doi cetățeni străini”, povestește Emanuele Cannadò care ajută tânăra familie în diferite demersuri alături de Claudio Dal Borgo.
„În astfel de situații descoperim cât de unită poate fi comunitatea în care trăim, mai ales atunci când vorbim despre oameni tineri, binevoitori și apreciați de toată lumea”, a precizat primarul din Rivalta di Torino, Nicola De Ruggiero.
Dar din toate aceste relatări deducem că cel mai important lucru este faptul că micuța noastră conațională, Sofia, este bine, crește și chiar dacă trăiește cu anumite limitări acum, sfidează infractorul care era cât pe ce să-i viața atât ei, cât și mamei sale. Pe de altă parte, nu putem să nu ne întrebăm care ar fi fost situația acestor tineri și a Sofiei acum dacă totul se întâmpla în România și nu în Italia…
Te-ar mai putea interesa și:
- Irlanda: Tânără română de 17 ani dispărută de acasă de opt zile. Apelul autorităților irlandeze
- Spania: 50 de kg de slănină, brânză, cârnați și caltaboș confiscate pasagerilor români la aeroport. „Alimente periculoase”
- O pasageră a suferit un avort spontan într-un avion Spania – România, aterizare de urgență în Italia
- Români în Germania: Legi noi privind plata contribuțiilor sociale
- Lista secțiilor de votare din străinătate aprobate până în prezent de AEP la alegerile prezidențiale