Româncă din Italia, grav accident după ce a ieșit cu mașina de pe șosea. Transportată în stare critică la spital

O femeie de naționalitate română a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier produs în Italia la data de 8 iulie 2026.

Mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil, într-o curbă, iar anchetatorii iau în calcul și varianta ca șoferița să fi suferit un posibil episod medical înainte de impact.

Conaționala noastră are 54 de ani și locuiește la Castelplanio, localitate unde s-a produs accidentul, în provincia Ancona, conform celor relatate de publicația Corriere Adriatico.

2
Imagine de la locul accidentului. Sursă foto: QDM Notizie.

Incidentul a avut loc spre seară, iar primele date indică faptul că femeia româncă se afla la volan în momentul în care autoturismul a părăsit drumul.

Cum s-a produs accidentul

Dintr-o primă reconstituire a faptelor reiese că șoferița ar fi ajuns în dreptul unei curbe, însă mașina ar fi continuat traiectoria înainte. În acel moment, femeia ar fi pierdut controlul autoturismului, care a ieșit în afara șoselei.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Împrejurările exacte urmează să fie stabilite, însă una dintre ipotezele analizate este aceea a unei posibile stări de rău care ar fi putut apărea în timp ce femeia conducea.

5
Imagine de la locul accidentului. Sursă foto: QDM Notizie.

Mobilizare de forțe la fața locului

Apelul de urgență a dus la intervenția mai multor echipaje. La locul accidentului au fost trimise echipajul din Serra San Quirico, personalul de asistență medicală din Jesi, automedica din Cingoli și pompierii din Jesi.

Pompierii au intervenit pentru securizarea zonei și a autoturismului, în timp ce personalul medical i-a acordat femeii primele îngrijiri.

Femeia româncă, transportată în cod roșu la spital

După intervenția de la fața locului, românca a fost transportată în cod roșu la spitalul regional Torrette. Starea ei a fost considerată gravă de echipajele de salvare care au preluat-o după accident.